Italia: Părinții se ceartă pe tema vaccinului și doi copii ajung în instanță
Doi copii din Italia au fost nevoiți să se adreseze instanței pentru a se vaccina. Părinții acestora se ceartă pe tema serului.
În timp ce în Sardinia se înregistrează o cursă a vaccinării pentru copii, insula situându-se pe primul loc în Italia, au fost înregistrate două cazuri de copii care au ajuns la tribunal pentru a se vaccina, scrie agenția ANSA.
În primul caz, relatat în paginile cotidianului „L’Unione Sardegna”, e vorba despre un băiat de 16 ani care a fost autorizat de judecătorii primei secții civile din Cagliari să se vaccineze.
Disputa a apărut în familia acestuia, între părinții separați: mama este în favoarea vaccinului, tatăl împotriva.
Tribunalul din Cagliari notează că „nu există contraindicații specifice pentru sănătatea minorului” și că administrarea „este încă supusă controlului medical în momentul inoculării”.
Un caz similar s-a înregistrat în Nuoro și a fost dezvăluit de „La Nuova Sardegna”. Părinții unui băiat de 15 ani s-au certat din cauza imunizării, iar medicul familiei este antivaccinist și a fost deja suspendat de la serviciu. Tatăl băiatului a fost pentru administrarea vaccinului, iar instanța a stabilit suspendarea temporară a autorității mamei cpentru a permite tatălui să semneze consimțământul.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026