Italia ia în calcul producerea locală a vaccinurilor anti-COVID pe bază de ARN mesager
Autoritățile italiene iau în considerare producerea locală a vaccinurilor anti-coronavirus pe bază de ARN mesager. Roma a discutat până acum cu firma americană de biotehnologie Moderna, grupul elvețian Novartis și compania italiană ReiThera.
Autoritățile italiene iau în considerare producerea locală a vaccinurilor anti-coronavirus pe bază de ARN mesager.
Roma a discutat până acum cu firma americană de biotehnologie Moderna, grupul elvețian Novartis și compania italiană ReiThera, conform unor persoane familiare cu situația, citate de Financial Times, conform ZF.
Negocierile cu Novartis și ReiThera au inclus posibilitatea producerii vaccinului ARN mesager dezvoltat de firma germană CureVac în Italia.
În martie, Novartis a semnat un acord inițial cu grupul CureVac pentru a produce o parte din vaccinurile anti-COVID-19 ale companiei. Serul se află în faza a treia a testelor clinice, însă compania cu sediul în Tübingen a declarat că speră ca vaccinul să fie aprobat în UE în mai sau iunie.
Momentan, ReiThera lucrează la un vaccin pe bază de adenoviruși, aflat însă în a doua fază a testelor clinice.
Mario Draghi, prim-ministrul Italiei, a vorbit direct cu CEO-ul Moderna Stéphane Bancel, însă discuțiile au eșuat întrucât compania americană nu dispune de capacitatea necesară transferării tehnologiei către fabricile italiene.
Anterior, Moderna a subliniat lipsa staff-ului calificat drept una dintre principalele bariere din procesele de producere ale vaccinurilor anti-coronavirus.
Eforturile italienilor de a accelera producerea dozelor bazate pe ARN mesager, tehnologie prin care se transmit informații despre învelișul virusului pe care sistemul imunitar să îl poată identifica ulterior, vin pe măsură ce UE pare să se distanțeze de vaccinurilor bazate pe adenoviruși, dezvoltate de AstraZeneca și Johnson & Johnson.
„Trebuie să ne concentrăm asupra tehnologiilor care și-au dovedit valoarea. Vaccinurile ARN mesager reprezintă un caz foarte clar”, spune președintele Comisiei Europene, Ursula vor der Leyen. Bruxellesul discută deja cu BioNTech/Pfizer, care produce unul dintre principalele ARN mesager, într-un acord de 1,8 miliarde de doze până în 2022-2023.
-
UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare de aproape 200 mil. lei în primele zece luni din 2026. Cercetările vizează inclusiv Alzheimer, bolile cardiovasculare și infecțiile rezistente la tratamentActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Caroli intră pe piața produselor bogate în proteine cu două sortimente de șuncă feliată. Ambele au 20 de grame de proteină la 100 de grameActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Începe cutremurul pe burse? Acțiunile Nvidia au pierdut 10% din capitalizare după demisia neașteptată a lui Jensen Huang, CEO-ul care a cofondat compania în urmă cu 33 de aniActualitate · 12 noiembrie 2026