Italia cere creșterea fondului de urgență al zonei euro, după ce s-a împrumutat la costuri ridicate
Premierul italian Mario Monti a cerut "suplimentarea semnificativă" a resurselor fondului de urgență destinat statelor cu probleme financiare din zona euro, după ce Italia s-a împrumutat la dobânzi ridicate, chiar dacă în scădere ușoară.
Costurile de împrumut au coborât de la maxime record de la intrarea țării în zona euro, însă investitorii au cerut un randament apropiat de nivelul “psihologic” de 7% pentru datoria pe zece ani. Italia a vândut joi obligațiuni de 7 miliarde de euro, în intervalul 5-8,5 miliarde de euro vizat. Randamentul titlurilor pe zece ani a coborât la 6,98%, de la recordul de 7,56% la sfârșitul lunii noiembrie, iar pentru titlurile pe trei ani la 5,62%, de la maximul de 7,89% consemnat tot la sfârșitul lunii noiembrie. Nivelul ridicat al randamentelor menține presiunea asupra celei de-a treia mari economii din zona euro, care are de refinanțat sume mari anul următor, iar traderi au afirmat că Banca Centrală Europeană (BCE) a intervenit pe piața secundară pentru a cumpăra obligațiuni italiene după licitație, în încercarea de a împiedica o creștere a costurilor de împrumut.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026