Versiunea completă
Actualitate

ISTORIE. Un mesaj de la Nicolae Ceaușescu a fost lăsat de oameni pe lună. Ce spune dictatorul în el

Nicolae Ceaușescu a fost unul dintre cei 73 de lideri de stat care în anul 1969 au transmis mesaje de pace, care au fost duse pe Lună de americanii Neil Armstrong și Edwin Aldrin. Nicolae Ceaușescu a semnat un text…

George Toader · 14 mai 2021 · 1 min de citit

Nicolae Ceaușescu a fost unul dintre cei 73 de lideri de stat care în anul 1969 au transmis mesaje de pace, care au fost duse pe Lună de americanii Neil Armstrong și Edwin Aldrin.

Nicolae Ceaușescu a semnat un text de trei rânduri, redactat atât în română cât și în engleză: „Fie ca primul contact al omului cu Luna să ducă la împlinirea aspirațiilor de progres și pace ale tuturor celor de pe Pământ”. Mesajul a fost însoțit de un un steag al României Socialiste, cu stema în mijloc. Mesajul a fost fotografiat, micșorat de 200 de ori și inserat pe un disc de silicon, de dimensiunea unei monede de 50 de cenți.

Mesajul lui Ceaușescu, alături de mesajele altor 72 de lideri ai lumii în anul 1969
Neil Armstrong și Edwin Aldrin au fost primii oameni care au pășit pe Lună în anul 1969. Cei doi au petrecut pe satelitul natural al Pământului  21 de ore și 36 de minute și au lăsat acolo lucruri simbolice printre care: un steag american, o insignă a misiunii Apollo 1 și o placă pe care erau două desene ale Pământului, reprezentând emisfera vestică și cea estică, semnăturile astronauților și o placă având inscripționat mesajul: „Oameni de pe planeta Pământ au pus pentru prima dată piciorul pe Lună în iulie 1969. Venim cu gânduri de pace, în numele întregii specii umane“.

Cititi mai multe pe www.gandul.ro

Ce mai trebuie să citeşti