Versiunea completă
Actualitate

Isărescu: Unele bănci nu au acces la lichiditatea din piață și se împrumută de la BNR

Unele bănci nu au acces la lichiditea din piață, care este suficientă, dar repartizată neuniform în sistemul bancar, astfel că preferă să se împrumute de la Banca Națională la licitațiile săptămânale, a declarat marți guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că "lucrurile ar mai trebui rodate".

Raluca Ghinea · 31 martie 2015 · 3 min de citit

“Există în continuare lichiditate suficientă în piață, dar nu este uniform repartizată, este repartizată la câteva bănci. (…) Când am făcut luni turul de piață, am constatat că erau bănci care, având acces limitat la obținerea lichidității în piață, ne-au anunțat că ar prefera să se împrumute de la Banca Națională la licitațiile săptămânale pentru că nu aveau acces în piață”, a afirmat Isărescu la briefingul de presă, după ședința Consiliului de Administrație pe probleme de politică monetară.

El a punctat că sunt lucruri care ar mai trebui “rodate” între băncile din sistem, însă a arătat că rolul băncii centrale este câteodată și de intermediar.

Isărescu a reiterat că sistemul bancar românesc este solid din punct de vedere al solvabilității și al lichidității, în contextul situațiilor din Grecia și Austria, precizând totodată că lichiditatea se poate diminua în condiții de tensiune și neîncredere.

“În condiții de tensiune, de neîncredere, mai ales lichiditatea se poate diminua, poate să apară o segmentare a pieței”, a spus Isărescu.

Guvernatorul a menționat că banca centrală și-a sporit atenția la situațiile din Grecia și Austria pentru că reprezintă țările care au contribuit cu cea mai mare pondere în capitalul investițional în sistemul bancar românesc.

“În consecință, situația poate să fie prezentată cam în felul următor: avem bănci românești, dar cu capital străin, dependența de ce se întâmplă în cele două țări nu e directă, dar prin intermediul investitorilor, influența indirectă poate să fie importantă. La acest lucru se adaugă impactul psihologic, cum reacționează piețele. Așadar, nu numai că urmărim cu mare atenție cele două sisteme bancare din cele două țări, dar suntem pregătiți de intervenție pentru orice fel de scenariu”, a concluzionat Isărescu.

Pe piața din România sunt prezente cele mai mari bănci din Grecia, respectiv National Bank of Greece, Alpha Bank, Eurobank Ergasias și Piraeus Bank. Criza datoriilor din Grecia afectează grav sistemul bancar din această țară. În februarie, depozitele bancare din Grecia au scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, din cauza blocajului politic dintre guvernul elen și creditorii țării, care sporește riscul unei ieșiri a țării din zona euro. În aceste condiții, Banca Centrală Europeană (BCE) a suplimentat pentru a patra oară de la începutul lunii martie fondurile disponibile băncilor elene prin programul de finanțare de urgență ELA (emergency liquidity assistance), urcând plafonul cu circa 1 miliard de euro, la peste 71 miliarde de euro.

Cele mai mari bănci din Austria, respectiv Erste Group Bank, Raiffeisen Bank International și UniCredit Bank Austria, se confruntă la rândul lor cu probleme legate de modificarea politicii statului austriac în domeniul sprijinului acordat instituțiilor de credit în cazul unor probleme. Prin contrast cu disponibilitatea anterioară de a acorda sprijin de stat, Austria a devenit un promotor al unor noi reguli europene de rezolvare a crizelor bancare mai degrabă prin contribuția investitorilor decât prin fonduri publice. În acest context, un analist al Fitch Ratings, Patrick Rioual, a avertizat la jumătatea lunii martie că ratingurile Erste Group Bank și UniCredit Bank Austria ar putea fi reduse cu două trepte, la nivelul BBB+, iar cel al Raiffeisen Bank International cu trei trepte, la BBB. Rioual a notat faptul că întărirea capitalului va fi cea mai mare provocare pentru cele trei bănci în următorii doi ani.

Ce mai trebuie să citeşti