Isărescu: Ne aflăm la sfârșitul unui ciclu de 40 de ani, nu prea știu ce urmează. Este necesar un bilanț privind abordarea crizei în 2008-2009
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră că este momentul pentru un bilanț dacă abordarea crizei în anii 2008-2009 a fost cea mai bună în România, mai ales că s-a încheiat și cel de-al doilea acord cu FMI, fiind convins că ajustarea prin care a trecut economia românească era inerentă.
“A conduce o instituție printr-o criză este foarte dificil și abia ulterior poți să faci evaluări dacă a fost bine sau nu. Cred că este un moment în care ar trebui să facem o evaluare dacă abordarea noastră în 2008-2009 a fost cea mai bună. S-a încheiat și cel de-al doilea acord cu organismele financiare internaționale și un asemenea bilanț este necesar. Nu am nici timpul și nu e nici scopul meu acum, dar un lucru trebuie să spun: ajustarea prin care a trecut România era inerentă”, a afirmat Isărescu la seminarul “Strategica: On strategies in a challenging world”, organizat de BNR și SNSPA.
El a arătat că nicio țară nu poate să crească la infinit cu deficit de cont curent de 14% din PIB, nivelul din România în anii 2007-2008.
“Dacă noi nu făceam ajsutarea, o făceau piețele externe. Asta s-a și întâmplat, intrările de capitaluri în România s-au diminuat până spre 2% din PIB. De la 19 miliarde de euro, câți bani au intrat în România în 2007 și 2008, în fiecare an s-au redus spre 3-4 miliarde de euro și atunci economia trebuie să se adapteze. Nu a fost numai o decizie a noastră, a fost decizia piețelor”, a precizat guvernatorul.
Isărescu a afirmat că în 2007, înainte de criză, gândea o ajustare a deficitului de cont curent de la 14% la 8%, însă în urma crizei deficitul a scăzut la 4%, ca urmare a corectării piețelor.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026