Isărescu: Băncile nu au motive să reeșaloneze credite fără întârzieri. Poate la clienții care gâfâie
Băncile nu ar avea motive prudențiale sau de afaceri pentru a reeșalona creditele fără restanțe, dar ar putea să aleagă o ușurare a plăților pentru clienții care "gâfâie" și sunt aproape de neperformanță, a declarat marți guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Luni seara, la finalul discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional (FMI), premierul Victor Ponta a confirmat informațiile transmise anterior de MEDIAFAX privind programul de stimulare a consumului pregătit de Guvern, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai după expirarea perioadei de reeșalonare.
Sistemul este opțional pentru bănci, iar Guvernul nu a anunțat că ar fi încheiat vreo înțelegere cu instituțiile de credit.
Restructurarea trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerințe, prima dintre acestea restricționând aplicarea doar la creditele fără întârzieri la plată sau cu întârzieri de cel mult 90 de zile.
Operațiunea trebuie să conducă la diminuarea cu cel mult jumătate și nu cu mai mult de 500 lei (sau echivalentul în lei aferent valutei în care a fost acordat ori la care este indexat creditul) a obligațiilor lunare de plată ale debitorului aferente creditului supus restructurării, pentru o perioadă de cel mult doi ani.
Cititi mai multe pe www.mediafa.ro
-
O poveste nespusă: când Romtelecom a fost la un pas să devină ceea ce este astăzi DigiSpecial · 11 noiembrie 2026
-
Între ideal si supraviețuire: cum a devenit viața la 20 ani o jonglerie între facultate, job și supraviețuire financiară și cum reușești totuși să nu te pierzi pe drum?Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Prețul zahărului a crescut cu aproape 25% de la începutul anului pe piețele internaționale, la peste 450 USD pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi aniActualitate · 11 noiembrie 2026