Ironiile polițiștilor după măsurile anunțate de Vela: Jalnic și nelegal. După ce vor duce lumina, polițiștii vor merge la cules sparanghel
Sindicatul polițiștilor „Diamantul” ironizează decizia de distribuire a Luminii Sfinte de la Ierusalim de către patrulele MAI: „Urmează ca ministrul Vela să încheie un protocol și cu Germania, prin care polițiștii români urmează să plece o lună la cules de…
Sindicatul polițiștilor „Diamantul” ironizează decizia de distribuire a Luminii Sfinte de la Ierusalim de către patrulele MAI: „Urmează ca ministrul Vela să încheie un protocol și cu Germania, prin care polițiștii români urmează să plece o lună la cules de sparanghel”.
Despre protocolul încheiat între Biserică și Vela, sindicaliștii susțin că e „jalnic și nelegal”: „E de mirare că ministrul MAI nu a aflat până acum că el conduce ministerul și polițiștii doar prin ordine și instrucțiuni, date în exercitarea atribuțiilor legale. (…)
Mai de mirare este că ministrul nu știe nici până acum cu ce se ocupă polițiștii. Polițiștii exercită atribuțiile stabilite prin lege pentru Poliția Română, ca instituție specializată a statului”.
Emil Pascut, liderul sindicalui „Diamant”, scrie că dacă cineva îi găsește în lege că Poliția este specializată să împartă „Sfânta Lumina”, el se va călugări.
În opinia liderului de sindicat, protocolul are doar o valoare mediatica, ca să „crească imaginea jupânului Vela”.
„Pentru polițiști, în ceea ce privește sarcinile cvasi-religioase, este zero barat. Dacă nu vreți să dați <Sfânta lumină>”, nu o dați și pace. Vorbiți cu clerul local și explicați-le că e treaba lor, nu a voastră. Voi dați conform legii Sfânta amendă, nu Sfânta lumină!”, se arată în postare.
Sindicaliștii afișează apoi o poză trucată cu Marcel Vela, peste care pun fața Patriarhului Daniel și scriu: „De sărbători, cu o mână să dăm Sfânta Amendă, cu cealaltă Sfânta Lumină!
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026