IPS Daniel: Legătura dintre Cruce și Înviere se vede în iubirea celor ce se luptă pentru binele poporului lor
Când este mărturisită și proclamată Învierea Domnului Hristos, Crucea nu este uitată, ci unită cu lumânarea aprinsă de Înviere, care este lumina pascală a suferinței transformate în biruință, afirmă Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în pastorala de Paște.
“Legătura interioară dintre Cruce și Înviere este o dominantă a întregii spiritualități ortodoxe liturgice și filocalice”, afirma Patriarhul Daniel. “Legătura dintre Cruce și Înviere, dintre suferință și speranță, osteneală și bucurie, luptă și biruință, se vede adesea în iubirea jertfelnică a părinților buni pentru copiii lor, a părinților duhovnicești pentru cei păstoriți de ei, a oamenilor harnici și darnici pentru semenii lor aflați în nevoi, în iubirea jertfelnică a celor care lucrează și se luptă, permanent, pentru binele familiei și al societății, al poporului și al patriei lor”, arată IPS Daniel, care la sărbătoarea Învierii va sluji în această seară la Catedrala Patriarhală din Capitală.
Astăzi, consideră Patriarhul Daniel, “mulți oameni poartă crucea suferinței din cauza înmulțirii păcatelor, a patimilor egoiste și a relelor de tot felul, din cauza lăcomiei sau zgârceniei unora și a sărăciei altora, a violenței în familie și în societate, a nedreptății și nepăsării, a bolilor și singurătății, a certurilor în familie și a divorțurilor, a părăsirii copiilor și bătrânilor ș.a.”.
De aceea, el îi îndeamnă pe credincioși să se roage și să facă fapte caritabile. “Mai ales în aceste zile, este bine să aducem bucuria Sfintelor Paști în casele de copii orfani și bătrâni, la patul bolnavilor, dar și acolo unde este multă tristețe, singurătate și deznădejde, în familiile sărace, îndoliate și îndurerate.”
În același timp, IPS Daniel îi îndeamnă să cultive, “prin rugăciune și cuvânt bun, în lumina acestei bucurii pascale, legătura fraternă cu românii care se află în afara hotarelor României sau în diaspora română”.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026