Versiunea completă
Actualitate

Iohannis, primit de premierul Matteo Renzi: Comunitatea românilor, cea mai integrată din Italia

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost primit, marți, în cea de-a doua zi a vizitei oficiale pe care o efectuează la Roma, la Palatul Chigi, de președintele Consiliului de Miniștri, Matteo Renzi, premierul italian apreciind că românii din Italia reprezintă cea mai integrată comunitate.

Corespondență De La Trimisul Mediafax La Roma · 28 aprilie 2015 · 1 min de citit

Președintele Iohannis a fost primit la Palatul Chigi de Matteo Renzi, președintele Consiliului de Miniștri, potrivit unor surse oficiale, pe agenda discuțiilor aflându-se și rolul comunității de români din această țară.

”Este cea mai bine integrată comunitate din Italia”, a apreciat Matteo Renzi, în discuțiile cu președintele Klaus Iohannis, potrivit unor surse oficiale. În plus, românii din Italia contribuie cu peste 1% din PIB la dezvoltarea acestei țări.

Este foarte importantă și prezența comunității italienești în România, au mai precizat sursele citate, dar și a investitorilor italieni în țara noastră, în special a IMM-urilor.

În Italia se află, potrivit surselor citate, peste un milion de români care trăiesc și lucrează în această țară.

Întâlnirea cu președintele Consiliului de Miniștri din Italia a prilejuit discuții despre consolidarea perspectivei europene a Balcanilor de Vest.

”Italia și România sunt țări aflate fiecare în vecinătatea Balcanilor de Vest, iar această zonă constituie, pentru viitorul Europei, o temă de maximă importanță”, au mai menționat sursele, precizând că există această dorință, de ambele părți, de a lucra împreună pentru a consolida perspectiva europeană a Balcanilor de Vest.

Alt subiet de discuție s-a referit la viitorul Summit de la Riga, premierul Renzi confirmând că sprijină, ca și România, țările din acest parteneriat, în special Republica Moldova și Ucraina.

S-a discutat și despre viitorul construcției europene, cei doi oficiali apreciind că este nevoie de o gândire strategică în acest sens.

”Europa are nevoie, în momentul de față, de idei”, a spus premierul Matteo Renzi, potrivit surselor oficiale.

Ce mai trebuie să citeşti