Versiunea completă
Actualitate

Iohannis: Primele teste rapide vin în mai puțin de o săptămână

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că primele teste rapide pentru Covid, din cele 3 milioane comandate, vor sosi în mai puțin de o săptămână, iar în câteva zile vor fi livrate și 300 de ventilatoare pentru secțiile ATI.

Cosmin Pirv · 8 decembrie 2020 · 1 min de citit

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că, deși atenția s-a mutat în ultimele zile pe alegeri, panbdemia nu a dispărut.

„Chiar dacă am avut alegeri, chiar dacă atenția s-a mutat pentru puține zile pe altceva, pandemia nu a dispărut și chiar dacă avem în continuare un număr relativ limitat de infectări noi putem să observăm că de exemplu astăzi am avut peste 200 de decese, secțiile de terapie intensivă sunt sub o mare presiune, spitalele în general și suntem hotărâți ca toate aceste chestiuni să fie gestionate în continuare bine până când sigur se va forma un nou guvern și va prelua și va duce mai departe această gestiune”, a spus șeful statului.

Acesta a anunțat că primele teste rapide pentru Covid vor ajunge în țară în câteva zile.

„Sunt câteva vești bune în această zonă. Bunăoară, sunt aproximativ 300 de ventilatoare care se livrează în următoarele zile și prin asta se va extinde de capacitatea secțiilor de terapie intensivă. În mai puțin de o săptămână va veni prima tranșă din 3 milioane de teste rapide care sunt deja comandate și, pentru a veni în sprijinul pacienților cu forme mai grave, sunt deja în curs de instalare aproximativ 500 de concentratoare de oxigen”, a precizat Iohannis.

Ce mai trebuie să citeşti