Iohannis, după locale: PNL și USR devin forțele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziție
După votul de duminică, PNL șu USR au devenit „forțele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziție”, susține președintele Klaus Iohannis.
„În urma scrutinului , victoria aparține în primul rând democrației românești. A fost o victorie majoră a dreptei din România. S-a conturat o nouă realitate politică, cea în care PNL și USR devin forțele schimbării în bine, iar PSD trece în opoziție, cu unul dintre cele mai slabe rezultate”, spune Klaus Iohannis.
El mai spune că votul de duminică reprezintă pentru PNL un scor istoric – „cea mai bună preformanță electorală din ultimii 30 de ani”.
”Felicitări, sunteți astăzi cel mai mare partid din România, v-ați câștigat credibilitatea prin muncă și prin responsabilitatea cu care v-ați asumat gestionarea celei mai grele crize pe care o traversează România. Votul pe care vi l-au dat ieri românii arată și că administrațiile liberale de succes sunt exemple pe care oamenii le doresc preluate în cât mai multe localități. Pentru USR-PLUS, o formațiune tânără, la început de drum, este de asemenea un scor foarte bun. Felicitări, ați dovedit că perseverența și proiectele bine pregătite vă pot consolida ca partid și vă pot asigura un loc important pe scena politică.
Votul de ieri a fost unul pentru seriozitate în viața publică, pentru politicieni maturi și administratori competenți”, adaugă șeful statului.
El mai spune că votul de duminică este un semnal clar transmis de cetățeni că doar prin colaborarea și pe viitor a formațiunilor de dreapta, România are șansa să se modernizeze și să se dezvolte.
„Românii au votat pentru o direcție nouă, a bunului simț, a respectului față de cetățean, a democrației. Oamenii își doresc comunități administrate de lideri competenți, care își țin promisiunile și își asumă răspunderea oricât de dificil ar fi, indiferent de circumstanțe”, conchide șeful statului.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026