Iohannis: Dezrobirea romilor reprezintă un moment istoric semnificativ în modernitatea României
Dezrobirea romilor reprezintă un moment istoric semnificativ în modernitatea României, transmite Klaus Iohannis. El afirmă că statul român recunoaște suferințele îndurate timp de secole de romi și aduce un omagiu victimelor discriminării.
„Dezrobirea romilor reprezintă un moment istoric semnificativ în modernitatea României, 20 februarie marcând 168 de ani de la dobândirea libertății pentru această etnie, un proces complex care are încă reverberații în societatea noastră actuală. Marcarea – prin lege – a Zilei Dezrobirii demonstrează angajamentul comun al oamenilor politici și al cetățenilor de a face posibilă o reală incluziune politică, economică și social-educațională a romilor și de a sprijini membrii comunităților lor pentru a-și pune în valoare potențialul, ca participanți activi la viața națiunii. Prin marcarea acestei zile, statul român recunoaște suferințele îndurate timp de secole de romi și aduce un omagiu victimelor discriminării, cu atât mai mult cu cât dezrobirea juridică de la mijlocul secolului XIX nu a putut să înlăture decalajele rămase care, de-a lungul timpului, au dus la stigmatizarea romilor”, transmite Klaus Iohannis.
El arată că, deși eliberați, romii „au suferit în continuare prin pauperizare, marginalizare și prin încercarea de anulare a identității lor, un moment dramatic reprezentându-l deportările din perioada celui de-al Doilea Război Mondial”.
„Doar depășind această moștenire, putem vorbi despre o Românie modernă, europeană și rezilientă. Ziua de astăzi, dedicată Dezrobirii Romilor, ne oferă prilejul de a evalua progresele pe care le-a înregistrat societatea românească în ceea ce privește incluziunea romilor, dar mai ales de a conștientiza responsabilitățile pe care le avem în continuare. Salut eforturile derulate în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate în Strategia Guvernului României pentru incluziunea romilor 2022-2027, prin care România continuă să-și mobilizeze energiile în edificarea unei societăți a egalității de șanse pentru toți. Asumarea trecutului rămâne una dintre cele mai importante provocări ale prezentului. Fără înțelegerea istoriei și a cauzelor care au condus la suferințe teribile, extremismul va continua să amenințe atât Europa, cât și întreaga lume”, adaugă șeful statului.
Totodată, președintele Iohannis amintește de includerea în programa școlară începând cu anul 2025 a disciplinei opționale „Istoria, robia și deportarea romilor”.
„Elevii de gimnaziu și liceu vor putea studia tradițiile multiseculare ale romilor, dar și faptul că robia și deportările acestora au fost realități dramatice ale istoriei noastre comune. Aceste aspecte dureroase ale trecutului trebuie să fie cunoscute de noile generații pentru a putea combate discriminarea și discursul incitator la ură prin educație, toleranță și respect reciproc. Rememorarea istoriei să ne inspire în efortul nostru comun de a face ca România să devină un spațiu al oportunităților egale pentru toți cetățenii săi, indiferent de etnie”, încheie Iohannis.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026