Ioan Niculae: Poate vom mai prinde un CM peste 20 de ani, așa de slabi suntem
Președintele Adunării Generale a clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, a declarat, marți seară, după meciul România - Grecia, scor 1-1, că tricolorii poate vor mai obține o calificare la Cupa Mondială peste 20 de ani și că este păcat de publicul de pe Arena Națională, care a fost extraordinar.
“E păcat de publicul ăsta extraordinar. Suntem un popor care la astfel de momente se strânge. Suntem un popor talentat, dar din păcate de foatre multe ori am dovedit că nu putem să ne alegem conducătorii. Nu știu dacă vom mai prinde un mondial, poate peste 20 de ani, așa de slabi suntem, și Mățel la fel. Toată lumea a vorbit despre Maxim ca și cum ar fi fost un fel de Messi”, a spus Ioan Niculae.
Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, marți seară, pe Arena Națională, scor 1-1, cu selecționata similară a Greciei, în manșa retur a barajului de accedere la turneul din 2014. În tur, tricolorii au pierdut, la Pireu, cu scorul de 1-3.
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Scandalul de spionaj de la Nvidia lovește puternic pe bursă. Acțiunile gigantului AI se prăbușesc cu până la 6%, iar investitorii se tem pentru viitorul lui Jensen HuangActualitate · 9 noiembrie 2026