Invitatie la calatorie

Chiar daca se numeste “Cele mai frumoase locuri din lume”, volumul publicat de Editura ALL nu procedeaza la selectii primejdioase si la excluderi nefericite. Mai mult decat un top al frumusetilor lumii, el doreste sa fie o invitatie la calatorie in jurul planetei, un parcurs prin toate continentele si in toate zonele pe care traditia vilegiaturistica le-a consemnat in memoria ei. Bemolul editorial ne deplaseaza atentia catre ideea de voiaj, lasand in subsidiar pretentia de clasament. “Aproape orice loc de pe planeta isi are propria magie si propria istorie, in fapt o tesatura iscusita de influente geologice si climatice, de flora si fauna, dar si de evidente ale activitatii umane, mai mult sau mai putin laborioase.

Gratie progresului tehnologic, oamenii au reusit sa modeleze natura, uneori in folosul, alteori in dezavantajul lor. Rareori echilibrul natural a putut fi pastrat. Acesta este si motivul pentru care am inclus si cele mai importante zone protejate.” Prin urmare, pornim, comod instalati in fotoliu, intr-o excursie agreabila, agrementata cu fotografii splendide si texte pe masura. Deloc aride (desi ofera si date istorice si tehnice), acestea din urma se straduiesc sa degaje frumusetea fiecarui popas, sa-i puna in evidenta exemplaritatea, magia si forta de seductie.

Voiajul incepe din Europa, din noaptea istoriei (Stonehenge) pana in varful sfidator si metalic al Turnului Eiffel, continua cu Asia, pe care o acopera din Turcia pana in Singapore si din templele de la Angkor Vat (Cambodgia) pana la zgarie-norii din Shibam (Yemen), cu America, intre minunile naturale, Rio de Janeiro si marile metropole nord-americane, apoi Africa (pe care o strabate agale din nordul saharian pana in Cape Town) si se incheie in misterioasa Australie, unde nu te poti hotari in ce loc sa zabovesti mai mult: Marea bariera de corali sau Opera din Sidney?

“Cele mai frumoase locuri din lume”
Editura All, Bucuresti, 2009

Aparitii noi

• Inamicii publici isi dau mana
  Un schimb de e-mail-uri ridicat la rang de mare literatura. Cam aceasta ar fi esenta volumului semnat de doi rebeli ai culturii franceze: Michel Houellebecq si Bernard-Henri Lévy. Tirajul initial, de 150.000 de exemplare, a fost epuizat in doar cateva saptamani gratie si unui sistem de marketing ingenios: s-a zvonit ca va aparea un volum detonant, toata presa franceza vorbea despre el ca despre cartea anului (ceea ce s-a si dovedit ca este), identitatea semnatarilor a fost pastrata mult timp secreta, pana la urma s-a aflat ca Houellebecq va fi unul dintre cei doi duelisti ai cuvintelor, dar pana la 8 octombrie 2008, identitatea lui Lévy a ramas sub pecetea tainei. Dupa aparitie, s-a putut vedea ca duo-ul a functionat perfect: nu am avut fata in fata un romancier si un ideolog, ci doi scriitori dispusi sa-si marturiseasca public, pentru intaia oara, amintirile stanjenitoare si credinta in misiunea literaturii, grabiti sa-si denunte detractorii (dar necerandu-le socoteala) si hotarati sa se califice (dupa modelul Baudelaire sau Sartre) drept cei mai mari inamici publici ai momentului.
  Michel Houllebecq, Bernard-Henri Levy “Inamici publici”, Editura Polirom, Iasi, 2009

• Amintirea pierduta
  “Poc: cu iepurii de casa se-ntampla in felul urmator: ii impusti din fata. Intre ochi. Ei nu observa nimic. Totul se petrece prea repede pen¬tru ei.” Prea repede s-au derulat evenimentele si in cazul lui Dreibaum: pe cand iesea prin sudul tunelului de la Saint Gothard, a suferit un teribil accident rutier. Calatoria sa in Italia impreuna cu sotia se termina inainte sa fi inceput. Sotia sa se zbate intre viata si moarte, la terapie intensiva, unde i-a fost pus diagnosticul de traumatism cerebral. La postul de politie din Bellinzona, Dreibaum este incapabil sa-si aminteasca vreun detaliu al accidentului. Zguduit de teama pentru viata sotiei sale si chinuit de remuscari, incepe sa rataceasca pe strazi, in mijloc de noapte. Care au fost ultimele cuvinte ale Erikai, ce s-a intamplat dupa aceea? Toate aceste ganduri culpabile se amesteca in vartejul amintirilor despre luna lor de miere si despre propria lui copilarie chinuita.
  Martin Gülich “Bellinzona, noaptea”, Editura Nemira, Bucuresti, 2009