Investițiile săptămânii: Marubeni în Mureș, Lufkin în Prahova
Producătorul de electricitate și căldură controlat de stat ELCEN și corporația japoneză Marubeni vor construi împreună o centrală de 150 milioane euro la Fântânele, județul Mureș, în baza unui acord încheiat între cele două companii, construcția urmând să înceapă anul viitor.
Schema de finanțare va fi stabilită până la începerea lucrărilor, a declarat directorul general al ELCEN, Dan Ștefan Cetacli. Construcția ar urma să înceapă în cel mult un an și jumătate și să fie finalizată în maximum trei ani de la lansarea lucrărilor.
ELCEN urmează să treacă de la Ministerul Economiei la Primăria Capitalei, ca urmare a fuziunii cu furnizorul de energie termică RADET. Potrivit ministrului delegat pentru energie Constantin Niță, unitatea de la Fântânele va fi operată de o firmă care se va desprinde din ELCEN în urma divizării. Marubeni va fi acționarul majoritar al acelei firme.
Tot în această săptămână, compania americană Lufkin Industries Inc.a inaugurat la Ariceștii Rahtivani, în județul Prahova, o fabrică de utilaj petrolier, investiție de 140 de milioane de dolari, cea mai mare parte a producției urmând a fi exportată.
Fabrica Lufkin din Prahova, care se întinde pe o suprafață de 330.000 de metri pătrați, este situată în Ploiești West Park, un parc industrial privat situat la câțiva kilometri de Ploiești, iar construcția acestei unități de producție a început în octombrie 2010. Noul centru regional va avea rol de suport pentru toate operațiunile de vânzare și service a produselor Lufkin în Emisfera de Est. Aproximativ 90% din volumul producției este destinat exportului în peste 20 de țări.
Comentând cele două investiții, premierul Victor Ponta i-a îndemnat pe miniștri, la ședința de Guvern de miercuri, să sprijine autoritățile locale în demersurile de atragere a investitorilor. “Vă rog pe toți miniștrii, ca mesaj politic pentru toate aceste noi investiții, să sprijiniți, din punct de vedere administrativ, autoritățile locale să se miște cât mai repede, cu tot ce ține departe de autorizații, și să consolidăm acest mesaj de țară care s-a redeschis pentru investiții importante, într-o regiune în care România rămâne, totuși, destul de izolată în ceea ce privește stabilitatea politică. În țările din jur sunt tot felul de probleme și noi trebuie să facem tot ce putem să folosim acest atu al stabilității”, a spus Ponta.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026