Investiții record ale celui mai mare producător auto de baterii din România
Cel mai mare producător de baterii auto din România, ROMBAT SA, a investit 17 milioane de euro în Capacitatea 3 de producție, prind fonduri proprii și finanțare guvernamentală nerambursabilă. Noua unitate are o capacitate de 700.000 de baterii, este utilată cu tehnologie de ultimă generație și poate produce atât baterii pentru mașini cu tehnologie Start/Stop, cât și baterii convenționale. Prin re…
Sistemul Start/Stop permite ca motorul mașinii să se oprească atunci când roțile nu se mai învârt (de exemplu când se așteaptă la semafor, după scoaterea din viteză) și să repornească automat la cuplarea ambreiajului. Mașinile dotate cu tehnologie Start/Stop consumă mai puțin carburant și protejează mediul înconjurător
Din 1999 și până în prezent, ROMBAT a derulat nouă mari proiecte de investiții cu o valoare totală de aproximativ 27 de milioane de euro, dintre care aproximativ 11 milioane au reprezentat fonduri guvernamentale și europene.
În primăvara anului trecut, compania bistrițeană a fost preluată de grupul sud-african METAIR, ce cuprinde companii care desfășoară activități în domeniul producției și distribuției, predominant în industria auto. Potrivit raportului financiar transmis Bursei din Johannesburg, METAIR a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de peste 438 de milioane de euro, în creștere cu 23% față de anul precedent. Valoarea indicelui EBIDTA pentru anul trecut a fost de peste 68 de milioane de euro, în creștere cu 19% față de 2011, iar profitul net a ajuns la aproximativ 41 de milioane de euro (față de 37,5 milioane de euro în 2011).
În cele nouă luni și jumătate de activitate în cadrul METAIR în 2012, ROMBAT a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 48 de milioane de euro, valoarea indicelui EBITDA fiind de 5,3 milioane de euro, iar profitul după plata taxelor s-a situat la 3,3 milioane de euro.
ROMBAT are sediul la Bistrița, două centre logistice la București și câte unul la Brăila, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Iași, Oradea, Râmnicu Vâlcea și Târgoviște.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026