Întrebări pe portativ. Analia Selis, Ave FÉNIX

Personalitatea ei respiră și transpiră pasiunea hispanică, de mujer latina cu sangre caliente, o explozie de emoții, pasiuni și charismă, o artistă care stăpânește scena și acaparează publicul. O femeie puternică, o pasăre phoenix renăscută din cenușa trecutului dureros, care a reușit să se reinventeze, să aleagă o nouă direcție artistică ce i se potrivește perfect pe vârstă și personalitate, o mamă atentă la copilăria și candoarea copiilor ei, un manager-antreprenor care reușește să tragă bilanțurile propriilor turnee pe plus, un artist care iubește și respectă istoria și geografia țării care a adoptat-o, un om pozitiv, solar, care iubește iubirea și știe că „dacă nu ai iubire în tine, nu ai ce oferi publicului, oamenilor” și care a înțeles că uneori, dacă vrei să vezi lumina, trebuie să treci prin tunel sau chiar să sapi tu însuți unul.

de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

Maratonul vieții mele social-artistice se desfășoară mai degrabă prin sălile de teatru, operă, filarmonici, ateneu, grădini de vară, conace cu ștaif, vile care reînvie fantomele artistice care le-au bântuit în trecut sau huburi culturale în care poți descoperi artiști noi, undergroundul zbuciumat al sitei care cerne și lansează noi talente, mai puțin pe stadioane, cluburi sau locante în care se cântă muzică mainstream, comercială. Asta nu înseamnă că nu îmi plac artiști din aproape toate genurile muzicale sau că la petreceri nu dansez pe mese, dacă vibe-ul și atmosfera sunt ce trebuie, iar eu asta simt.

Deși suntem de aceeași vârstă și am auzit de ea încă de acum 20 de ani, de când s-a lansat pe piața de muzică comercială din România, nu pot spune că am fost o ascultătoare a repertoriului ei muzical pop. Mi-a plăcut ca apariție scenică, mi-a plăcut povestea ei de argentiniancă stabilită în România, căsătorită cu cel ce avea să devină cu timpul poate cel mai bun violoncelist al nostru, dar și separată de el de curând, precum și decența aparițiilor media, care încearcă mereu să te prindă în ofsaid și să te toace pe tocătorul audienței hulpave. Dintotdeauna personalitatea sa a respirat și transpirat pasiunea hispanică, de mujer latina cu sangre caliente, o explozie de emoții, pasiuni și carismă, care stăpânește scena și acaparează publicul. Eu abia acum am descoperit-o pe Analia Selis. Dios mio, și ce descoperire! În seara ultimei zile a lunii mai, practic deja iunie, lună de vară în care doar pe plaje, în parcuri și terase îți vine să stai, am văzut că la Green Hours Jazz Cafe (Calea Victoriei nr. 120) este concertul „Tango Autentico” al Analiei Selis. Și cum tangoul îmi răscolește fiecare moleculă de epidermă, nu mi-am putut refuza impulsul de a pune CVC-ul cardului pe bilet.ro. Nu o ascultasem cântând tango, dar nu putea fi nimic greșit în a asculta tango autentic, cântat de o argentiniancă, născută și crescută în patria tangoului, pe cea mai artistică terasă a Bucureștiului, ușor retrasă printre copaci și gazdă a sute de evenimente culturale în ultimii 20 de ani.

Impecabile apariția și prestația artistică, flancată de doi muzicieni argentieni: Julian Caiero (pian) și Damian Foretic (bandoneon), un repertoriu atent ales atât din paleta evergreenurilor arhicunoscute, cât și din tezaurul autohton doar de ei cunoscut. Practic, concertul a făcut parte dintr-un turneu național, pe care tocmai l-a încheiat. Dar Analia nu s-a oprit doar la tangoul argentinian, ci a interpretat în cheie proprie și câteva piese din patrimoniul interbelic românesc, introducând astfel, următorul turneu pe care îl are pe agendă: „TangOdiseea”, spectacole ce readuc în actualitate frumoasele tangouri și romanțe românești ale perioadei interbelice. Și pentru că dincolo de tango per se, îi iubesc și pe trubadurii din Bucureștiul de-altădată: Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez, Zavaidoc, cărora li se alătură măiastrele Maria Tănase și Ioana Radu cu romanțele lor parfumate, și pentru că Analia a cântat foarte frumos povestea Zarazei care doarme în fiecare femeie, mi-am dorit cu tot dinadinsul să ne întâlnim și să povestim cum a ajuns de la muzica pop, comercială, la muzică interbelică și tango, pentru că mi se pare fantastic ca un artist străin, adoptat de România, să fie atât de pasionat de tazaurul nostru artistic, să-l șteargă de praf și să-l expună în sălile de concerte, în festivaluri sau în grădinile de vară. Am cunoscut o femeie puternică, o pasăre phoenix renăscută din cenușa trecutului dureros prin care a trecut, care a reușit să se reinventeze, să aleagă o nouă direcție artistică ce i se potrivește perfect pe vârstă și personalitate, o mamă atentă la copilăria și candoarea copiilor ei, un manager-antreprenor care reușește să tragă bilanțurile propriilor turnee pe plus, un artist care iubește și respectă istoria și geografia țării care a adoptat-o, un om pozitiv, solar, care iubește iubirea și știe că „dacă nu ai iubire în tine, nu ai ce oferi publicului, oamenilor” și care a înțeles că uneori, dacă vrei să vezi lumina, trebuie să treci prin tunel sau chiar să sapi tu însuți unul.

A fost o perioadă în care mi s-a părut că ai dispărut de pe radarul artistic și media. Ce s-a întâmplat? Cum ai reușit să te reinventezi, să renaști din propria cenușă? Are legătura cu pandemia, cu schimbările din viața personală? Cu faptul că ai doi copii de 12-14 ani?

Prima pauză mare în carierea mea a fost când am rămas însărcinată cu Noa, și ulterior, foarte repede, am rămas însărcinată cu Tiago, așa că am continuat cu pauza, o pauză de aproape 4 ani; am mai cântat, dar foarte puțin. Când am hotărât să mă reîntorc, nu mă mai regăseam în lumea muzicii comerciale. Atunci am primit propunerea să fac un turneu de tangoul, am acceptat și așa a apărut, în 2014, tango în viața mea. De atunci și până în 2020 am cântat foarte mult, doar că nu am apărut la televiziune sau radio. Am reînceput să apar în lumea culturală, atât în radio, TV sau presă, dar pe aria culturală. În 2020, pandemia, evident, ne-a forțat să luăm o pauză și tuturor artiștilor le-a fost greu și unora extrem de greu, ca în cazul meu. Pe mine m-a prins și în perioada de divorț, iar lipsa scenei, a publicului, a carierei, mi-a adus foarte multe probleme în mine de rezolvat, o perioadă în care eram lipsită de motivație și de încredere în mine. Dar puțin câte puțin mi-am revenit și, când am prins forță, am realizat că pot face mult mai mult decât ceea ce făceam înainte și că, chiar dacă mă învârt în lumea culturală, publicul meu din trecut vrea să mă vadă, așa că în ultima perioadă m-am ocupat de dorința publicului meu și apar mai mult, peste tot.

Din câte mi-ai povestit, te ocupi singură de cariera ta: de la conceptul unui concert sau turneu, la echipa cu care colaborezi artistic (muzicieni, instrumentiști, tehnicieni), la promovare/imagine și atragere de finanțare sau sponsorizări. Ești practic managerul propriului business, în care tu ești și regină, și rege, și cal, și nebun, dar și pion. Cât este de greu în România să faci asta? Ești mulțumită de rezultate, atât financiar cât și artistic?

Ce a fost greu nu a avut legătură cu România, ci cu mine. Este greu să suni la un organizator să propui proiectul tău într-un moment în care tu nu ai încredere în tine, în care ești lipsit de motivație, în care nu poți să vezi tot ce ai de oferit și calitatea artistică pe care o ai. Atunci mi-a fost greu. Dar, teoretic, știam ce am de făcut și m-am luptat cu mine, și a fost cea mai grea luptă, o luptă zilnică în care luam fiecare zi ca un nou început, o perioadă lungă în care nu ieșea nimic bun, dar fiecare zi era un nou început, până lucrurile au început să se așeze la locul lor, ca un puzzle în care zi de zi găseam câte o piesă de așezat, până când acel puzzle distrus a fost reașezat la locul lui. România este o țară în care poți să construiești și acum sunt mulțumită cu ce se întâmplă în viața mea și de rezultate, atât artistic cât și financiar.

Cum ai decis să te îndrepți spre tango, după o carieră în muzica pop? Clar originea ta argentiniană este o bună premisă. Ce altceva te-a facut să pivotezi spre acest gen muzical? Are legatură cu vârsta și maturizarea artistică? Are legătură cu o transformare a sufletului tău?
În ce orașe ai fost cu Tango Autentico în turneu? Cum au primit oamenii concertul tău?

Răzvan (Suma – n.red.), fostul meu soț, mi-a făcut propunerea să facem un turneu în care eu să cânt tango. Atunci am crezut că a înnebunit, pentru că tango este un stil greu de cântat, de cântat bine, evident; mulți cântă tango, dar puțini îl cântă așa cum trebuie, se întâmplă la fel cu tango dansat, atât de mulți dansează, dar foarte puțini știu să îl danseze cum trebuie. Aveam atunci un an să mă pregătesc și Răzvan avea încredere în potențialul meu. Am acceptat și m-am pregătit un an de zile pentru acel turneu. Primul concert a fost la Iași, am pășit cu frică pe scenă, nu era trupa mea, nu era latino, eram cu o rochie de tango și părul strâns în coc, mă simțeam tare ciudată, am început să cânt și de la primele măsuri am simțit uraganul: îmi e în sânge. Când concertul s-a terminat, știam că tango a venit la mine ca să nu mai plece, că era un drum doar de dus, de unde nu mă mai întorc, și așa a fost.

Tango Autentico a fost cel mai frumos turneu din viața mea, am cântat la București, Brăila, Ploiești, Arad, Jimbolia, Hunedoara, Sfântu Gheorhe, Târgu-Mureș, Bacău, Oradea, Făgăraș, Craiova, Onești, Botoșani, Buzău, Iași.

Ai început de curând un nou proiect: „Muzica interbelică românească” (tangouri și romanțe). Ce repertoriu ai în concert?

Da, este un proiect care s-a născut simfonic și acum îl duc mai departe, îl susțin și unde nu este orchestră, pentru că am comandat o reducție de la partitură orchestrală la o partitură de pian. Colaborez din luna martie cu pianistul Ștefan Doniga, o colaborare atât de frumoasă! Și, evident, îl duc mai departe, în paralel, și în formulă simfonică. Dintre melodiile din repertoriu pot să menționez: „Dacă nu te cunoșteam”, „Mână birjar”, „Sub balcon, eu ți-am cântat o serenadă”, „Pe boltă, când apare luna”, „Habar n-ai tu”, „Nu se poate”, „Zaraza”, „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?”… printre alte minunate piese din tezaurul românesc.

În ce orașe îți dorești să mergi cu acest proiect nou? Cânți în limba română. Ai ales alte tipuri de venue sau tot filarmonici, săli de spectacole mai mari?

Așa cum am spus, am concerte simfonice și concerte în duo cu Ștefan Doniga. Am cântat deja în multe orașe din România, am cântat și la Chișinău de ziua Europei. Urmează București pe 11 iulie, la Green Hours, în duo. La Alba Iulia, la festivalul Sărbătoarea Muzicii voi cânta alături de o orchestră formată din muzicieni din Târgu-Mureș conduși de dirijorul Remus Grama, vara asta voi cânta în duo cu Ștefan la concerte estivale organizate de Filarmonica din Pitești, la festivalul DEVAră, la FFIR în Râșnov etc. Calendarul concertelor mele se găsește pe site-ul meu, www.analiaselis.com, iar noutăți postez mereu pe toate rețelele: Facebook, Instagram, TikTok, X, LinkedIn.

Care este piesa ta preferată din repertoriul interbelic românesc?

Este greu de ales una, dar dintre preferatele mele este „Habar n-ai tu”, compusă pentru Maria Tănase, dar făcută cunoscută de Mihaela Mihai.

Cum este viața de artist adoptat de România? Cum te simți aici? Nu îți este dor să te întorci în Argentina? Ai avut concerte acolo?

Ador România, ador Bucureștiul, ador Calea Victoriei cu toată nebunia din zona Piața Amzei (cartierul meu), ador fiecare oraș și fiecare scenă pe care pășesc, ador publicul din toate orașele în care concertez și toate concertele cântate până acum, ador să mă întâlnesc cu oameni care vor să mă îmbrățișeze, ador să văd că publicul din România se deschide să simtă emoție în concertele mele, ador energia pe care o generez și pe care publicul mi-o trimite înapoi.

Nu am avut concerte în Argentina. Doar în 2016 am cântat în orașul meu natal și a fost o nebunie, dar a fost ceva special. Argentina împlinea 200 de ani de la independență, iar filarmonica din Tucuman căuta o cântăreață din Tucuman, care să cânte tango. Așa am ajuns să cânt într-un eveniment uriaș. Dar în Argentina merg în vacanță, așa îmi place. Ador Argentina, inima mea bate în albastru și alb! Nu este nicio secundă în viața mea în care să nu mă simt 100% argentiniancă, dar adoptată de România, țara unde vreau să locuiesc, pe care o simt ca a mea, pe care o iubesc și o respect, cu sentimente curate și față de care sunt foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce mi-a oferit și îmi oferă zilnic.    

Cum ai ales piesele și cum ți-ai gândit turneul? 

Am ales cele mai frumoase piese cântate în ultimii 10 ani de când cânt tango, atât din repertoriul argentinian, cât și românesc.

Turneul a fost o perioadă lungă de construcție, în care nu aveam o hotărâre luată legată de orașe, parteneri, co-organizatori. Am pornit drumul și au început să îmi vină idei, le-am pus în practică și a crescut, crescut și tot crescut, până nu mai aveam loc, fizic, de niciun concert în plus.

Pregătești un nou album? Când ne-am întâlnit mi-ai spus că ai deja planuri până la finalul lui 2025 și chiar câteva angajamente pentru 2026. Povestește-mi despre proiectele tale de viitor. 

Da, a sosit momentul în care simt că trebuie să fac un album solo. Vor fi două de fapt, unul cu tango românesc în 2025 și unul cu tango argentinian în 2026.

Iar planul de turnee este așa: februarie-martie 2025 turneu alături de chitaristul argentinian Julio Santillan și pianistul argentinian Mariano Castro. În noiembrie 2025 va fi lansarea albumului de tango românesc și turneu alături de Ștefan Doniga, iar în mai 2026 lansarea și turneu de promovare a albumului solo de tango argentinian. Astea sunt planuri mari, sper să le pot reuși pe toate.