Versiunea completă
Actualitate

International Digital Forum - UPC: Românii își doresc 56 de televiziuni, primesc 72, dar se uită la 10

Piața de televiziune din România este matură, românii dorindu-și să aibă acces la un număr cât mai mare de televiziuni, însă se uită doar la 10 canale, potrivit unor statistici prezentate de Bogdan Bucurei, Marketing Director al UPC România, marți, la International Digital Forum.

Madalina Cerban - Mediafax · 13 octombrie 2015 · 3 min de citit

“Piața de televiziune din România este matură. Românii nu au așteptat data de 17 iunie să migreze la digital”, a declarat Bogdan Bucurei, referindu-se la data tranziției de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală, în România.

“Avem 92% penetrare de servicii digitale în România și statul a avut un mare rol aici, în cei nouă ani și jumătate în care a permis mediului concurențial să se dezvolte, mediului privat, care a ajuns la această penetrare de servicii digitale. Serviciile de comunicații prin cablu au ajuns deja la o supremație din perspectivă de inovație”, a spus Bogdan Bucurei, amintind că, în 2008, UPC România a introdus serviciile de televiziune digitală și serviciile de înregistrare, în 2009 – televiziunea HD, în 2011 – 3D, iar în 2014 – o platformă TV online, Horizon Go. “Anul trecut am făcut un test reușit de transmitere Ultra HD”, a mai spus acesta.

El a vorbit și despre preferințele românilor pentru conținutul High Definition (HD). A fost înregistrată “o creștere de cinci puncte procentuale în 2013-2015 și penetrarea televizoarelor (HD, n.r.) a crescut de la 31 la 41% în urban. Încă mai este loc pentru televizoarele HD, cu siguranță”, a explicat Bogdan Bucurei.

El a prezentat și statistici legate de programele TV.  “Clienții spun că și-ar dori 56 (de televiziuni, n.r.), primesc 72, dar se uită la aproape 10. Realitatea este că achiziția de conținut TV se face pe criteriul disponibilității. Clienții vor să aibă mai multe ocazii, oportunități, în funcție de ce-și doresc ei”, a mai spus Bucurei.

Făcând referire la o serie de informații furnizate de GfK, Bogdan Bucurei a precizat că standardul DVB-T2 a fost adoptat de producătorii de televizoare. “39% din vânzările de televizoare au această funcție, DVB-T2, producătorii de televizoare urmăresc trendurile și integrează aceste tehnologii”, a spus Bucurei, precizând că și în cazul tehnologiei Ultra HD s-au dublat vânzările. “A ajuns la 3,1% din volume. Și în continuare Full HD este cel care crește cel mai mult, a ajuns la aproape 50%”, a mai spus Bogdan Bucurei, Marketing Director al UPC România.

Despre standardele tehnologice superioare și despre facilitățile oferite de sateliți a vorbit, marți, la International Digital Forum, și Mihai Ursoi, Country Manager al SES Astra România, Bulgaria și Republica Moldova, parte a SES, una dintre cele mai mari companii de sateliți din lume.

“Satelitul poate ajuta, în primul rând, la acoperirea «zonelor albe» din România (neacoperite în prezent cu servicii de telecomunicații, n.r.) și, în al doilea rând, oferă posibilitatea de a da semnal transmițătorilor tereștri”, a spus Mihai Ursoi.

El a făcut referire la o afirmație făcută în același eveniment de Ministrul pentru Societatea Informațională, Sorin Grindeanu, care a spus că jumătate din populația României nu este utilizatoare de internet, motivele pentru acest lucru fiind diverse, între ele numărându-se “zonele albe”.

“Ceea ce se întâmplă în vestul Europei și în America este foarte interesant pentru noi”, a spus Mihai Ursoi, precizând că industria de satelit este gata chiar și pentru implementarea tehnologiei superioare Ultra HD.

“Până în 2025 vor fi peste o mie de canale în Ultra HD la nivel mondial”, a spus Mihai Ursoi, precizând că dezvoltarea Ultra HD este impulsionată de evenimentele sportive.

De altfel, în prezent, prin intermediul sateliților SES sunt difuzate mai multe televiziuni Ultra HD, între care și Fashion One 4K, la nivel internațional.

International Digital Forum 2015 a fost organizat, marți, la București, de Asociația pentru Comunicații Digitale (ACD). La eveniment au participat reprezentanți ai industriei de telecomunicații din România și din străinătate, dar și membri ai autorităților române care reglementează acest domeniu.

Ce mai trebuie să citeşti