Inteligența artificială, folosită pentru descifrarea plânsului bebelușilor
Un program a cărui tehnologie este similară asistentului virtual Alexa al platformei Amazon, menit să descifreze nevoile indicate de plânsul bebelușilor, precum foamea, schimbarea unui scutec murdar și durerea, a fost creat de o echipă internațională de cercetători, potrivit dpa.com.
Bebelușii pot plânge din numeroase motive și, de obicei, după o perioadă, părinții reușesc să interpreteze de cele mai multe ori corect cauza. Însă mulți părinți sunt stresați pentru că le este dificil să înțeleagă exact problemele copiilor.
Un grup internațional de cercetători a dezvoltat un program bazat pe inteligența artificială care poate fi util în acest sens.
Cercetătorii spun că programul poate face distincția între plânsul normal, provocat de foame sau nevoia de contact fizic, și cel special, cauzat de diferite boli, dureri.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026