Întâlnire de grad zero: premierul Ciucă se vede cu americanii de la Carlyle Group, cea mai mare companie de private equity din lume și cea care controleză BSOG, firma care scoate gazul nou din Marea Neagră
Pe 22 septembrie 2022 premierul Nicolae Ciucă va avea o întâlnire de la ora 11:30 cu reprezentanți ai Carlyle Group, cel mai mare administrator de private equity din lume, și cei care controlează Black Sea Oil and Gas (BSOG), compania…
Pe 22 septembrie 2022 premierul Nicolae Ciucă va avea o întâlnire de la ora 11:30 cu reprezentanți ai Carlyle Group, cel mai mare administrator de private equity din lume, și cei care controlează Black Sea Oil and Gas (BSOG), compania care scoate gazul nou din Marea Neagră, potrivit agendei de lucru a primului-ministru.
Pe agendă nu sunt specificate tema și motivul întâlnirii –dacă de exemplu inițiativa a venit la propunerea Guvernului sau la propunerea americanilor, ci doar că joi aceasta este programată după reuniunea ministerială organizată în marja Conferinței Internaționale a Gazului în România.
Cu active de 376 miliarde de dolari, adică peste PIB-ul într-un singur an al economiei României, 26 de birouri pe cinci continente, Carlyle Group este o companie globală de investiții care utilizează capital privat în trei segmente de activitate: Global Private Equity, Global Credit și Global Investment Solution.
Carlyle este acționarul principal al BSOG. În 2017 reprezentanții Carlyle s-au întâlnit la Palatul Victoria cu fostul premierul Grindeanu. Atunci aceștia au anunțat intenția de a trece cât mai rapid la faza de producție în cazul resurselor de gaze naturale deținute în concesiune pe platforma continentală a Mării Negre.
În iunie 2022 BSOG împreună cu partenerii de concesiune, Petro Ventures Resources și Gas Plus Dacia, au anunțat începerea producției de gaze din Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia și introducerea primelor gaze în Sistemul Național de Transport.
Companiile estimează, într-un comunicat, o producție de 0,5 miliarde de metri cubi de gaze. Producția la platou va fi de aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze pe an pentru următorii trei ani din cei zece ani de viață estimați pentru zăcămintele Ana și Doina.
Proiectul Midia este primul proiect nou de dezvoltare a gazelor naturale din platoul continental românesc al Mării Negre din ultimii 30 de ani și singurul proiect ȋn dezvoltare aflat în derulare în prezent.
Acesta constă în cinci sonde de producție (o sondă submarină la zăcământul Doina și patru sonde de producție la zăcământul Ana), o platformă de producție monitorizată și operată de la țărm, amplasată pe zăcământul Ana și o conductă submarină de 126 km care asigură transportul gazelor până la noua stație de tratare a gazelor („STG”) din comuna Corbu, județul Constanța. Gazele tratate sunt livrate în sistemul național la stația de măsurare a gazelor aflată în incinta STG.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026