INSP: Accesul în saloane, pe bază de programare, pentru nu a exista clienți în așteptare
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) propune, în draftul de recomandări referitoare la reluarea activității de către centrele de înfrumusețare, ca accesul în saloane să se facă pe bază de programare, pentru a nu exista persoane în așteptare în interiorul…
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) propune, în draftul de recomandări referitoare la reluarea activității de către centrele de înfrumusețare, ca accesul în saloane să se facă pe bază de programare, pentru a nu exista persoane în așteptare în interiorul incintei.
Redăm integral propunerile transmise, sâmbătă, de INSP:
„Reguli de organizare și desfășurare a activităților de îngrijire personală în spațiile special destinate
1. Prin activitatea de îngrijire personală se înțelege activitatea desfășurată în spații special destinate pentru frizerie, coafură, manichiură, pedichiură și cosmetică.
2. Accesul la aceste servicii se realizează cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei, asigurându-se o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 m, între oricare 2 persoane apropiate;
3. La efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului ca accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 37.0, sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii și cu dezinfecția mâinilor. Operatorul economic are obligația de a pune la dispoziție materialele și substanțele necesare.
4. Personalul angajat are obligația de a purta în permanență mânuși și mască, iar după fiecare client se va proceda la dezinfectarea instrumentarului și suprafețelor de lucru.
5. Măștile de protecție utilizate de personal vor fi schimbate la un interval de cel mult 4 ore, iar mânușile vor fi dezinfectate după fiecare client.
6. Incinta va fi aerisită la un interval de cel mult 2 ore”.
Institutul Național de Sănătate Publică a publicat, sâmbătă, recomandările ce vor fi dispuse de instituții, odată cu reluarea activității, după încetarea stării de urgență. Documentul este lansat în dezbatere publică, iar sugestiile pot fi trimise pe adresa de email propuneri.relaxare@ms.ro.
Documentul poate fi consultat pe pagina de web a INSP, www.insp.gov.ro, secțiunea Comunicate.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026