Versiunea completă
Actualitate

Se înrăutățește situația din finanțele publice: veniturile frânează din nou și guvernul sacrifică investițiile. Guvernele Ciolacu și Ciucă au cheltuit 482 mld. lei în primele 10 luni din 2023 și au încasat 419 mld. lei. Deficitul bugetar, 63 mld. lei

Veniturile la bugetul de stat au crescut cu 10,6% în primele 10 luni din an și au fost de 419 mld. lei, conform execuției bugetare publicate de Ministerul Finanțelor. Cheltuielile au fost, în același timp, de 482 mld. lei, o…

Răzvan Botea · 28 noiembrie 2023 · 5 min de citit

Veniturile la bugetul de stat au crescut cu 10,6% în primele 10 luni din an și au fost de 419 mld. lei, conform execuției bugetare publicate de Ministerul Finanțelor. Cheltuielile au fost, în același timp, de 482 mld. lei, o creștere de 13,1%. Astfel, deficitul bugetar a ajuns la 63 mld. lei în primele 10 luni din an (4% din PIB), cu 16 mld. lei peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut.

„Dinamica veniturilor a fost susținută în principal de evoluția încasărilor din impozitul pe salarii și venit, contribuții de asigurări, fonduri europene și impozitul pe profit. Încasările din TVA au consemnat o dinamică pozitivă mai temperată, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante, cât și de un nivel mai ridicat al restituirilor de TVA”, scriu reprezentanții Finanțelor.

Cheltuielile cu investițiile de la bugetul de stat au frânat puternic în octombrie. Dacă la 9 luni din an cheltuielile de capital creșteau cu 22,3%, la 10 luni din an creșterea a fost de numai 17,9%, semn că guvernul a pus frână puternică la propriile cheltuieli cu investițiile în octombrie. În schimb, cheltuielile de personal și cele cu dobânzile au accelerat.

Cum arată veniturile statului:

Cum arată cheltuielile:

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 481,66 mld lei au crescut în termeni nominali cu 13,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Ce mai trebuie să citeşti