Inovație 2024. Drooler – Hrana proaspătă și sănătoasă pentru câini, bazată pe ingrediente de calitate „human grade”
Drooler este un start-up inovativ care oferă câinilor hrană sănătoasă, preparată din ingrediente de calitate „human grade” – aceleași standarde pe care le cerem pentru noi, oamenii. Fondat de Andrei Cerbu și susținut de Andrei Botescu, cofondator Pegas, Drooler urmărește…
Drooler este un start-up inovativ care oferă câinilor hrană sănătoasă, preparată din ingrediente de calitate „human grade” – aceleași standarde pe care le cerem pentru noi, oamenii. Fondat de Andrei Cerbu și susținut de Andrei Botescu, cofondator Pegas, Drooler urmărește să schimbe paradigma industriei alimentare pentru animale prin nutriție personalizată și produse naturale, create cu grijă pentru sănătatea câinilor.
Drooler a fost lansat în 2023 cu o investiție inițială de 70.000 de euro, destinată echipamentelor profesionale de gătit, dezvoltării unei platforme online sofisticate și formării unei echipe de specialiști în nutriție.
Cum funcționează:
• Personalizare: Drooler folosește un algoritm care adaptează hrana în funcție de greutatea, vârsta, nivelul de activitate și nevoile speciale ale fiecărui câine.
• Colaborare științifică: Rețetele sunt dezvoltate în parteneriat cu USAMV Cluj-Napoca pentru a asigura rigurozitate și eficiență nutrițională.
• Ingrediente: Drooler folosește doar ingrediente naturale, fără subproduse animale sau aditivi dăunători, fiind atent la sănătatea și longevitatea câinilor.
Pe lângă investiția inițială, Drooler a atras finanțări de 30.000 de euro de la Andrei Botescu și încă 30.000 de euro de la Ciprian Sălceanu, fost fondator Friddi. Recent, compania a asigurat o investiție suplimentară de 60.000 de euro, care sprijină expansiunea logistică și producția în lanțul „cold chain”.
Drooler este primul brand din România care oferă hrană pentru câini bazată pe standarde „human grade” și nutriție personalizată. Cu un focus pe sustenabilitate și sănătate, Drooler combină tehnologia cu nutriția, folosind inteligență artificială pentru personalizarea meniurilor și colaborând cu experți pentru dezvoltarea produselor. „De ce să acceptăm ceva inferior pentru ființe care ne aduc atât de multă bucurie? Câinii noștri merită hrană la fel de sănătoasă precum cea pe care o oferim familiei noastre”, descrie motivația din spatele proiectului Andrei Cerbu, cofondator Drooler.
Efectele inovației:
Peste 2.000 de porții de hrană produse zilnic.
• Educația pieței privind beneficiile hranei sănătoase pentru câini.
• Colaborare cu specialiști în nutriție și biologi pentru cercetări în nutrigenomică.
Obiective viitoare:
• Creșterea capacității de producție de 14 ori, pentru a atinge 2.000 de comenzi pe zi.
• Extinderea internațională a brandului.
• Dezvoltarea unor produse similare pentru pisici.
• Cercetări în nutriție genetică pentru câini, pentru a îmbunătăți sănătatea și longevitatea acestora.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026