Înmatriculările de autoturisme Dacia în UE au crescut cu 12,1% la două luni
Numărul înmatriculărilor de autoturisme Dacia noi în țările Uniunii Europene a crescut cu 12,1% în primele două luni ale anului, la peste 40.200 unități, pe o piață care continuă să scadă abrupt din cauza situației economice dificile din zona euro, cu recesiune și șomaj ridicat.
Înmatriculările de autoturisme noi din UE efectuate în lunile ianuarie și februarie au coborât cu 9,5% față de perioda corespunzătoare a anului trecut, la 1,68 milioane unități, potrivit datelor prezentate marți într-un comunicat transmis de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
În februarie, numărul înmatriculărilor a scăzut cu 10,5%, la aproximativ 795.000 unități, după un declin de 8,7% în ianuarie.
Dintre principalele mărci auto, numai 8 au înregistrat creșteri în primele două luni ale anului în UE. În procente, creșterea Dacia a fost depășită numai de Honda (+15,1%) și Jaguar (+22,1%), care afișează însă volume mai mici, de 18.000, respectiv de 3.200 unități. În luna februarie, înmatriculările de autoturisme Dacia în UE au crescut cu 15,9%, la aproximativ 20.000 unități.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026