ING va lista la Amsterdam divizia de asigurări NN Group, cu operațiuni și în România
Grupul financiar olandez ING a anunțat, joi, intenția de a lista pe bursa de la Amsterdam divizia de asigurări NN Group, care include și operațiunile de asigurări din România, urmând ca după oferta publică inițială ING să păstreze un pachet majoritar de acțiuni.
ING, care deține în prezent integral NN Group, are planuri să listeze pachetul de acțiuni rămas până la 31 decembrie 2016, se arată într-un comunicat al grupului.
Oferta publică se referă doar la pachetul de acțiuni deținut de ING, astfel că nu vor fi emise noi titluri.
NN Group are în România operațiuni de asigurare de viață, pensii private obligatorii, pensii facultative și administrare de investiții. Compania este prezentă pe piața locală prin ING Asigurări de Viață, ING Pensii și ING Investment Management International.
Grupul olandez trebuie să vândă afacerile de asigurări ca urmare a condițiilor Uniunii Europene la un pachet de ajutor financiar primit de la stat în contextul crizei financiare din 2008. Vânzarea NN marchează ultimul pas al acestei restructurări, după ce ING a vândut operațiunile de asigurări pe care le avea în SUA, America Latină și Asia, scrie cotidianul Wall Street Journal.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026