Inflația din zona euro a atins un nivel record
Inflația din zona euro a atins un nou nivel record în luna iunie, chiar înainte de prima majorare a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană din ultimii 11 ani, anunță CNBC.
Inflația globală a fost de 8,6% luna trecută, potrivit cifrelor preliminare ale biroului european de statistică Eurostat, publicate vineri.Valoarea a depășit previziunile de 8,4% dintr-un sondaj realizat de Reuters în rândul economiștilor. Rata ajunsese la 8,1% în luna mai, ceea ce înseamnă că costul vieții continuă să crească vertiginos în toate țările din zona euro.
Germania i-a surprins pe mulți la începutul acestei săptămâni când a raportat o scădere de 0,5 puncte procentuale a inflației de la o lună la alta. Experții au declarat că acest lucru s-a datorat noilor subvenții guvernamentale menite să atenueze impactul prețurilor mai mari la energie.
Însă atât Franța, cât și Spania au înregistrat noi recorduri de inflație în luna iunie, cea din urmă depășind pragul de 10% pentru prima dată din 1985, potrivit Reuters.
BCE, care a promis că va aborda această creștere bruscă a prețurilor, urmează să se reunească la sfârșitul lunii iulie pentru a anunța creșterea dobânzilor. Banca centrală a declarat că va majora dobânda din nou în septembrie, ceea ce înseamnă că principala sa rată a dobânzii ar putea reveni în teritoriu pozitiv în acest an – BCE are rate negative din 2014.
Datele recente privind activitatea întreprinderilor sugerează că zona euro pierde deja din avânt. Întrebarea generală este dacă zona euro va reuși să scape de o recesiune în acest an sau dacă aceasta va veni în 2023.
Economiștii de la Berenberg prognozează o recesiune în zona euro în 2023, cu o contracție a PIB (produsul intern brut) de 0,8%.
Până în prezent, oficialii europeni au evitat să vorbească despre o recesiune.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026