Inflația din Japonia atinge un maxim al ultimilor 41 de ani
Inflația din Japonia a urcat la 3,7% în noiembrie, cel mai ridicat nivel din 1981 încoace. Atunci, criza din Orientul Mijlociu a perturbat producția de petrol și a dus la creșterea prețurilor la energie. Dar, după decenii în care țara…
Inflația din Japonia a urcat la 3,7% în noiembrie, cel mai ridicat nivel din 1981 încoace.
Atunci, criza din Orientul Mijlociu a perturbat producția de petrol și a dus la creșterea prețurilor la energie.
Dar, după decenii în care țara a încercat să stimuleze inflația, consumatorii japonezi resimt acum durerea unor prețuri mai mari, pe fondul unor salarii stagnante.
Până în prezent, Banca Japoniei (BOJ) și-a menținut politica monetară ultrarelaxată pentru a stimula economia.
Însă, la începutul acestei săptămâni, a surprins piața prin creșterea plafonului ratei dobânzii la obligațiunile sale guvernamentale pe 10 ani de la 0,25% la 0,5%.
Ca urmare, moneda japoneză a înregistrat o creștere puternică în raport cu dolarul american, ajungând la 151 de yeni pentru un dolar, pentru prima dată din 1990 încoace.
Moneda slabă a alimentat inflația din țară, pentru că a accelerat costurile ridicate ale importurilor, care s-au majorat din cauza războiului din Ucraina.
Japonia are una dintre cele mai scăzute rate ale inflației din lume și a contrazis tendința altor țări din G7 care au crescut treptat ratele dobânzilor pentru a limita creșterea prețurilor.
Rata anuală a inflației în SUA este de 7,1%, în timp ce în UE este de 11,1%, iar în Marea Britanie de 10,1%.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026