Indicele IRCC pentru creditele retail noi rămâne până la final de an sub 6%, la 5,96%, sub indicele ROBOR la 3 luni care începe luna octombrie și trimestrul patru tot la 6,40%, cât a fost și în toată luna septembrie
IRCC, noul indice de referință pentru calculul ratelor la bancă la creditele noi ipotecare și de consum acordate după luna mai 2019, rămâne până la finalul lui 2023 sub 6%, valoarea indicată de BNR pentru trimestrul al patrulea (T4) din 2023 fiind de 5,96% (calculat pe baza datelor din T2/2023), comparabilă cu IRCC pentru T3, care a fost de 5,94%.
IRCC, noul indice de referință pentru calculul ratelor la bancă la creditele noi ipotecare și de consum acordate după luna mai 2019, rămâne până la finalul lui 2023 sub 6%, valoarea indicată de BNR pentru trimestrul al patrulea (T4) din 2023 fiind de 5,96% (calculat pe baza datelor din T2/2023), comparabilă cu IRCC pentru T3, care a fost de 5,94%.
Pe de altă parte, indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate de populație înainte de luna mai 2019, precum și pentru creditele companiilor în lei, rămâne peste valoarea IRCC, începând luna octombrie tot la 6,40%, nivel la care a staționat toată luna septembrie și jumătate din luna august.
Practic, din 14 august și până acum ROBOR la 3 luni a rămas neclintit la 6,40%, după ce în data de 11 august 2023 a fost cotată la 6,41%. Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a început și el luna octombrie la 6,50%, tot în stagnare.
Și indicele ROBOR la 12 luni început octombrie la 6,63%, tot în stagnare. Indicele ROBOR la 3 luni a avut un trend preponderent descendent de la începutul lui 2023, dar au fost și zile în care a stagnat, potrivit datelor BNR.
Evoluția ROBOR este influențată de mai mulți factori dintre care cei mai importanți se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piață, inflația și politica fiscală.
Până acum ritmul de scădere al ROBOR a fost destul de lent, în ciuda excedentelor record de lichiditate, de circa 25 mld. lei medie zilnică în primele opt luni din 2023. Nivelul maxim atins de acest indice în 2022 a fost de 8,21% în luna octombrie 2022, potrivit datelor BNR.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026