Incident la metrou. SMURD-ul a intervenit de urgență
Circulația metroului a fost afectată vineri după ce unei persoane i s-a făcut rău la stația Mihai Bravu, însă Metrorex a decis să permită circulația pe un singur sens între stațiile Dristor 2 și Timpuri Noi.
I s-a făcut unei persoane rău la Mihai Bravu, motiv pentru care reprezentanții metroulului au chemat echipele SMURD și toate autoritățile care se pot ocupă de cazul asta. La acest moment se circulă pe un singur sens între Dristor 2 și Timpuri noi, adică circulația nu s-a oprit, până se acordă primul ajutor persoanei respective”, a declarat pentru MEDIAFAX un reprezentant al Metrorex.
De asemenea, reprezentanții Metrorex au precizat că metroul circulă cu mici întârzieri din cauza faptului că se circulă pe un singur fir pe cele două stații menționate.
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță București-Ilfov au precizat pentru MEDIAFAX că două ambulanțe intervin la stația de metrou Timpuri Noi după ce au fost sesizați că un călător este inconștient.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026