Închisoare cu suspendare pentru cele trei femei care au agresat un elev într-o școală din Constanța
Cele trei femei care au agresat un elev în vârstă de 13 ani, pe holurile unei școli din Constanța, au fost condamnate cu suspendare, la câte un an și două luni de închisoare. Decizia instanței nu este definitivă.
Judecătoria Constanța a dispus condamnarea celor trei femei, acuzate de loviri și alte violențe și de tulburarea liniștii publice la pedepse cu închisoarea, cu suspendare, de un an și două luni.
De asemenea, ele au fost condamnate să plătească daune morale către partea civilă de câte 1.200 de lei.
Decizia instanței nu este definitivă, având drept de apel.
În ianuarie, polițiștii constănțeni au deschis o anchetă la o școală generală după ce un elev în vârstă de 13 ani a fost agresat pe holurile instituției de învățământ de către mamele unor colegi, care veniseră să depună o plângere împotriva sa. Incidentul s-a petrecut la Școala Gimnazială nr. 28 ”Dan Barbilian” din Constanța, polițiștii fiind sesizați de directorul unității de învățământ. Acesta a spus că mamele merseseră la școală ca să depună o plângere împotriva băiatului, care le-ar fi terorizat copiii, dar lucrurile au degenerat, iar acestea s-au repezit asupra copilului, lovindu-l chiar pe holurile instituției.
Imaginile au fost filmate de către colegi, cu telefoanele mobile, și au ajuns astfel la mama copilului agresat, dar și pe rețelele de socializare.
”Copilul meu a fost bătut cu bestialitate de către trei mămici în școala gimnazială 28 Dan Barbilian Constanța!”, a scris mama băiatului.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026