Începe sau nu anul școlar?
După grevele de acum câteva luni din sistemul de învățământ, acum situația se repetă, iar profesorii amenință cu demisiile. Doru Grădinaru, profesor de istorie, spune că în momentul de față profesorii nu își doresc atât de mult o grevă și…
După grevele de acum câteva luni din sistemul de învățământ, acum situația se repetă, iar profesorii amenință cu demisiile.
Doru Grădinaru, profesor de istorie, spune că în momentul de față profesorii nu își doresc atât de mult o grevă și că așteaptă începerea anului școlar.
Acesta amintește de încă o problemă din sistemul de învățământ: salariile directorilor unităților de învățământ sunt mai mici decât ale profesorilor.
Începe sau nu anul școlar? După grevele de acum câteva luni din sistemul de învățământ, acum situația se repetă, iar profesorii amenință cu demisiile.
Doru Grădinaru, profesor de istorie, spune că în momentul de față profesorii nu își doresc atât de mult o grevă și că așteaptă începerea anului școlar.
Spune că ar fi foarte greu din punct de vedere tehnic să înceapă o grevă încă de săptămâna viitoare. „Pentru declanșarea unei greve ar trebui să existe discuții negocieri între sindicate și minister o grevă de avertisment”, a spus Doru Grădinaru, la Aleph News.
Acesta amintește de încă o problemă din sistemul de învățământ: salariile directorilor unităților de învățământ sunt mai mici decât ale profesorilor. La nivel național a fost semnată o petiție în această direcție.
-
Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria BActualitate · 8 noiembrie 2026
-
La ce renunță românii din cauza prețurilor prea mari. Răspunsul lui Tudor Manea, șeful eMag Group, cel mai mare retailer online din țară VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Statisticile spun că ar trebui să fim mulțumiți de prețuri, realitatea de la raft e alta. De ce viața pare din ce în ce mai scumpă în România. „Putem să avem zone foarte ieftine, dar și zone unde prețurile sunt foarte ridicate” VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026