Versiunea completă
Actualitate

INCENDIU într-un bloc din Piața Romană din Capitală

Un incendiu a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din Piața Romană, vineri după-amiază, la fața locului fiind mai multe echipaje de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București.

Raluca Ghinea · 6 noiembrie 2015 · 1 min de citit

Incendiul a izbucnit în jurul orei 15.30, într-un apartament al unui bloc de lângă stația de metrou Piața Romană.

Din apartament iese un fum gros, iar proprietarul locuinței se află pe balcon, pompierii urcând la acesta pe o autospecială cu scară.

La ora transmiterii acestei știri, la fața locului se află mai multe echipaje de pompieri, precum și ambulanțe SMURD.

Purtătorul de cuvânt al ISU București – Ilfov, Daniel Vasile, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu au fost înregistrate victime în urma incendiului. 

Ce mai trebuie să citeşti