Încasările din accize la tutun au crescut în primele nouă luni cu 38%
Statul a încasat din accize la tutun, în primele nouă luni ale acestui an, 1,27 miliarde de euro, cu 38% mai mult decât în perioda similară a anului trecut, a declarat marți, într-o conferință de presă, președintele ANAF, Sorin Blejnar.
Potrivit lui Blejnar, încasările din accize au fost de 820 milioane de euro în primele nouă luni din 2008, de peste un miliard de euro în perioada similară a anului 2009 și de 919 milioane de euro în intervalul ianuarie- septembrie 2010. “Creșterea accizelor în 2011 față de 2010 a fost de 3,5%”, a spus Blejnar, adăugând că majorarea încasărilor s-a datorat în primul rând scăderii contrabandei. Potrivit unui studiu al companiei de cercetare Novel Research, contrabanda cu țigarete a ajuns în septembrie la 11,8%, în scădere cu 3,9 puncte procentuale față de nivelul de 15,7% înregistrat în luna iulie. Contrabanda a atins nivelul maxim, de 36%, în ianuarie 2010.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026