Încă un gigant mondial investește MASIV în România. Vor fi create mii de locuri de muncă
Grupul german Bosch, cu afaceri de aproximativ 1,5 mld. lei (332 mil. euro) în România, are în plan o nouă investiție pe plan local, ce presupune construcția unei fabrici de mașini de spălat în Simeria, județul Hunedoara, o localitate aflată la numai trei kilometri de autostrada Sibiu-Arad, dar și un important nod feroviar al României.
Discuțiile dintre oficialii Bosch și municipalitatea din Simeria au fost demarate în urmă cu trei luni, în prezent gigantul german manifestându-și interesul de a investi într-o fabrică de electrocasnice, ce urmează să fie construită pe un teren cu o suprafață de 20 de hectare, situat într-o zonă apropiată de depoul feroviar din localitate, potrivit oficialilor primăriei Simeria.
Investiția Bosch de la Simeria ar presupune crearea a 2.000-2.500 de locuri de muncă, conform aceleași surse.
’’Până în prezent am avut trei runde de convorbiri cu reprezentanții companiei Bosch, care sunt interesați să invesească în localitatea noastră. Am identificat un teren privat, de 20 de hectare, deținut de aproximativ 35 de proprietari, am luat legătura cu aceștia, le-am explicat despre ce este vorba, fiind deschiși să-și vândă proprietățile. Primăria s-a angajat să faciliteze accesul investitorului la teren și la utilități’’, a declarat pentru ZF Transilvania Nicolae Adrian Todor, secretarul primăriei Simeria.
-
Cum vrea să evalueze Adrian Nica, președinte al ANAF, companiile în funcție de riscul fiscalActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Digi Romania, achitată definitiv în dosarul DNA al drepturilor TV pentru Liga 1Actualitate · 11 noiembrie 2026
-
Bursă. Salt Bank debutează oficial ca participant la Bursa de Valori și le permite celor aproape 1 milion de clienți să cumpere și să vândă acțiuni. Robert Anghel, CEO: De pe canapea, de pe metrou, de oriundeActualitate · 11 noiembrie 2026