Încă un deputat și-a anunțat retragerea din grupul parlamentar al PNL
Deputatul Adrian Miuțescu a anunțat miercuri că se retrage din grupul parlamentar al PNL: „Nu mă dezic de liberalism, ci doar de conducerea efemeră a acestui partid, care a reușit în două luni de zile să prăbușească încrederea românilor în Partidul Național Liberal”.
Deputatul de Argeș Adrian Miuțescu a scris miercuri pe Facebook că este de 31 de ani membru al Partidului Național Liberal și crede în continuare „în politicile de dreapta, în liberalism, ca singura șansă pentru dezvoltarea județului și a țării”.
Acesta susține că de două luni asistăm la o criză politică provocată într-o perioadă când era nevoie de decizii ferme, de o guvernare stabilă și performantă.
„Noua conducere a partidului a impus Partidului Național Liberal o agendă departe de problemele reale ale românilor, care se confruntă cu valul 4 al pandemiei, cu creșteri galopante la prețurile carburanților și ale energiei. În cele trei decenii de activitate politică, nu am traversat nicio perioadă mai neagră ca cea din prezent, în care conducerea Partidului Național Liberal pare ruptă complet de interesele electoratului. Ce face acum așa zisa echipă câștigătoare era de neimaginat în urmă cu doar câteva luni, iar negocierile pentru stablirea unui nou guvern au arătat că, în momentul de față, PNL nu are nicio strategie”, a scris parlamentarul pe rețeaua de socializare.
Acesta a anunțat că se retrage din grupul parlamentar PNL și că va activa ca deputat neafiliat.
„Sper ca gestul meu să fie înțeles corect și să reprezinte un semnal de alarmă pentru actuala conducere a partidului, dar și pentru colegii din teritoriu, de la aleși locali la simpli membri de partid. Nu mă dezic de liberalism, ci doar de conducerea efemeră a acestui partid, care a reușit în două luni de zile să prăbușească încrederea românilor în Partidul Național Liberal”, susține Adrian Miuțescu.
El este al 17-lea parlamentar care părăsește grupul PNL în ultimele zile.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026