Încă un brand internațional prezent și în România anunță probleme uriașe. Profitul companiei a scăzut cu 97%, iar previziunile pentru viitor sunt sumbre
Adidas și-a văzut profitul evaporându-se în primul trimestru, după o prăbușire de 97%. La rândul său, cifra de afaceri a scăzut cu 19%, în principal pentru că 70% din magazinele businessului au fost închise din cauza pandemiei, scrie RetailDetail. În…
Adidas și-a văzut profitul evaporându-se în primul trimestru, după o prăbușire de 97%. La rândul său, cifra de afaceri a scăzut cu 19%, în principal pentru că 70% din magazinele businessului au fost închise din cauza pandemiei, scrie RetailDetail.
În următorul trimestru însă, lucrurile se vor înrăutăți și mai mult – compania se așteaptă la o scădere dublă. Veniturile au înregistrat, de asemenea, în primele trei luni ale anului, o scădere de până la 4,75 de miliarde de euro.
Profitul net a fost aproape de zero, cu o scădere de 97%, până la 26 de milioane de euro. Pentru restul anului, reprezentanții brandului nu au îndrăznit să facă estimări, mai ales că viitorul este încă incert în legătură cu redeschiderea unităților fizice.
„Singurul canal care a rămas pe deplin operațional în cele mai multe părți ale lumii a crescut cu 35%”, spun reprezentanții Adidas în legătură cu comerțul electronic. Totuși, acest lucru nu a fost aproape suficient pentru a compensa pierderile suferite în magazinele fizice.
Pentru a suporta consecințele financiare ale COVID-19, Adidas a primit deja trei miliarde de euro în ajutor de stat de la banca germană de dezvoltare.
În al doilea trimestru, compania se așteaptă chiar ca scăderile să fie „mai pronunțate decât cele înregistrate în primul trimestru”: se preconizează că vânzările vor scădea cu până la 40% în al doilea trimestru, întrucât impactul complet al crizei va fi resimțit abia atunci.
Cu toate acestea, pe termen mediu, CEO-ul companiei, Kasper Rorsted vede o îmbunătățire pentru industria echipamentelor sportive, datorită unei concentrări tot mai mari la nivel global asupra sănătății și fitnessului.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026