Încă o bancă din România se luptă pentru supraviețuire
Piraeus Bank avea o cotă de piață de 1,2% pe depozite la finalul lunii iunie și circa 1,5% pe segmentul creditelor.
Piraeus Bank, subsidiara locală a grupului elen cu același nume scoasă la vânzare, are dificultăți în a ține pasul cu piața, atât pe segmentul creditelor, cât și pe segmentul depozitelor, ritmurile de creștere raportate pentru prima jumătate a anului fiind sub media pieței.
Creditele din portofoliul Piraeus au crescut cu numai 0,4% și au ajuns la 729 milioane de euro în luna iunie, în timp ce la nivel de piață creditarea a avansat cu peste 4%. Depozitele, pe de altă parte, au avut o dinamică mai accelerată, urcând cu 5,4%, până la 942 mil. euro. Ritmul de creștere al depozitelor din portofoliul Piraeus Bank pălește în raport cu avansul la nivel de piață, care s-a situat în primele șase luni ale anului la 7,5%. Se observă însă o încetinire a ritmului de creștere a economiilor atrase de Piraeus față de trimestrele anterioare, când avansul se situa la peste 10%.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026