In Vest, se moare de prea multa munca. Cum crezi ca este la noi?
Atentia acordata de presa recentului val de sinucideri de la France Telecom a revelat un paradox din chiar inima societatii franceze: cu toata protectia generoasa acordata prin lege angajatilor, acestia se simt profund nesiguri si multi simt ca ritmul schimbarilor economice ii depaseste.
O imagine populara in exteriorul Frantei este cea a unei forte de munca rasfatate, protejata de concedieri printr-o legislatie aproape ermetica si ocrotita de o saptamana de munca de 35 de ore. Dar realitatea este adeseori diferita, potrivit expertilor, reprezentantilor sindicalistilor si lucratorilor insisi.
“Cand am inceput cariera de psihiatru, in urma cu 35 de ani, pacientii mei vorbeau despre vietile lor personale”, spune Marie-France Hirigoyen, psihiatru francez care a facut munca de pionierat in domeniul relatiilor de la locul de munca. “Acum toti vorbesc despre locurile de munca. Oamenii sufera la serviciu. N-ar trebui, daca judecam logic sau din punctul de vedere al managementului. La urma urmei, au niste slujbe bune, concedii frumoase. Dar sufera”.
In termeni statistici, cele 24 de sinucideri de la France Telecom din februarie 2008 incoace – intre care opt numai de la inceputul acestei veri – nu sunt extraordinare pentru o companie care are 102.000 de angajati in Franta.
Organizatia Mondiala a Sanatatii estima pentru 2005 rata sinuciderilor din Franta la 26,4 la 100.000 de barbati si 9,2 la 100.000 de femei. Este cea mai ridicata din randul marilor economii europene, dar mult in urma Japoniei. In Statele Unite, cifrele sunt 17,7 pentru barbati si 4,5 pentru femei.
Expertii in sanatate mintala sunt intotdeauna extrem de atenti cand atribuie o cauza unei sinucideri: nimeni nu stie ce forte actioneaza asupra unui om. Dar ce a atras atentia publicului si a guvernului francez este ca multe dintre sinucideri si peste o duzina de tentative esuate de sinucidere au fost atribuite de unii experti si oficiali din domeniu problemelor legate de serviciu.
Pe langa aceasta mai e si ceea ce Hirigoyen a descris ca predispozitia pentru spectaculos a unora: intr-unul din cazuri, un barbat s-a injunghiat, in stil harakiri, in timpul unei sedinte (dar a supravietuit); in alt caz, o femeie s-a sinucis sarind de la o fereastra situata la etajul al cincilea. “Stresul a devenit un sport national”, spune Michel Marchet, secretarul sindicatelor din banci din cadrul Confederatiei Generale a Muncii din Franta (CGT). “E nevoie ca angajatorii sa modifice modul cum organizeaza munca, dar nu avem impresia ca s-ar putea intampla asa ceva in viitorul apropiat”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026