În ce țări europene creștinii nu vor mai fi majoritari peste numai trei decenii? - studiu
În următoarele trei decenii profilul religios al lumii se va modifica radical, relevă un studiu al Pew Research care estimează că până în 2050 numărul musulmanilor îl va egala pe cel al creștinilor, iar numărul celor fără religie - atei, agnostici sau alți neafiliați - va înregistra o scădere. În câteva mari țări europene, printre care Marea Britanie, Franța sau Olanda, alături de Australia, Beni…
Numărul budiștilor va fi aproximativ același ca în 2010; în Europa musulmanii vor ajunge să reprezinte circa 10% din populație, iar în Statele Unite creștinii vor scădea de la trei sferturi din total în 2010 la două treimi în 2050.
Schimbările preconizate au la bază evoluțiile actuale, generate în special de ratele de fertilitate din diversele comunități umane, ca și de numărul celor care trec de la o credință la alta.
Religia musulmană va înregistra cea mai mare rată de creștere, de 73%, urmată de creștinism, cu 35% și hinduism, cu 34%. Populația lumii este estimată a atinge 9,3 miliarde în 2050, în creștere cu 35%, iar musulmanii vor ajunge la aproximativ același număr cu creștinii (2,8 miliarde, respectiv 2,9 miliarde de oameni).
TABEL: Creșterea principalelor religii (miliarde persoane)
2010 % din total 2050 % din total
creștini 2,168 31,4% 2,918 31,4%
musulmani 1,599 23,2% 2,761 29,7%
fără religie 1,131 16,4% 1,230 13,2%
hinduși 1,032 15% 1,384 14,9%
budiști 0,487 7,1% 0,486 4,8%
religii
tradiționale 0,404 5,9% 0,449 4,8%
alte religii 0,058 0,8% 0,061 0,7%
evrei 0,013 0,2% 0,016 0,2%
TABEL Rata fertilității pe religii (copii/femeie)
Musulmani 3,1
Creștini 2,7
Media mondială 2,5
Evrei 2,3
Religii tradiționale 1,8
Alte religii 1,7
Fără religie 1,7
Budiști 1,6
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026