În cât timp ajung 200 de tone de lapte de la fermieri la fabricile Danone
Compania Danone, cel mai mare producător de iaurturi la nivel mondial, a demarat în cursul acestei veri o campanie de marketing prin care transmite consumatorilor că durata din momentul colectării laptelui până la faza procesării nu depășește 24 de ore.
Grupul francez Danone a avut venituri totale de 5,72 miliarde euro în trimestrul al doilea, în urcare cu 6,7%, depășind estimările analiștilor datorită vânzărilor solide de produse pentru bebeluși și lactate.
Grupul Danone este prezent și în România, unde a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 506 milioane lei, similară nivelului din 2011. Danone România produce zilnic peste 1,5 milioane de produse lactate proaspete în fabrica sa din București, atât pentru piața românească, cât și pentru export. Compania colectează, în medie, zilnic, peste 200 de tone de lapte proaspăt de la fermele din România.
Consiliul Concurenței a declanșat luna trecută o investigație în industria de procesare a laptelui privind o posibilă înțelegere pe piața colectării de lapte, procesării și comercializării. Instituția care veghează la respectarea regulilor de funcționare a pieței libere a organizat o operațiune în urma căreia au fost ridicate documente de la sediile a 14 procesatori, dar și de la Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL). Procesatorii care au fost inspectați de Concurență sunt Albalact, Covalact, Danone, Frieslandcampina, Almera International, Dorna Lactate, Hochland, Lactate Natura, Napolact, Lactag, Lacto-Solomonescu, Teletext, Unicarm și Unilact Transilvania.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026