Versiunea completă
Actualitate

În 2017, Uniunea Europeană a cunoscut cea mai mare creștere a invesțiilor străine directe

În 2017, pe fondul negocierilor pentru Brexit, Uniunea Europeană a cunoscut o creștere a invesțiilor străine directe cu 10%, cele mai mari creșteri ale numărului de proiecte fiind înregistrate în Franța și Germania, rezultă din datele unui raport al companiei de consultanță financiară EY.

Business Magazin · 9 iulie 2018 · 1 min de citit

În Germania, numărul proiectelor cu investiții străine directe a crescut cu 6%, cu un total de 1,124 de proiecte. În Franța, creșterea a fost de 31%, numărul proiectelor urcând de la 778 până la 1.019.

La nivelul întregii Uniuni, totalul investițiilor străine directe din 2017 a fost mai mare decât în orice alt an, numărul proiectelor ajungând la aproape 7.000 – de peste trei ori mai mare decât în anul 2000 și mai mult de dublu decât în 2009.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti