Îmbrățișările, acceptate ca mijloc de plată, într-un cunoscut lanț de magazine fast-food
Grupul McDonald's a anunțat că va accepta îmbrățișările și alte forme de exprimare a afecțiunii drept mijloc de plată pentru produsele cumpărate din magazinele sale din Statele Unite ale Americii.
Ca parte a unei oferte promoționale din 2 februarie și până de Sfântul Valentin, grupul McDonald’s va accepta diverse forme de exprimare a afecțiunii ca mijloc de plată, informează huffingtonpost.com. Câștigătorii vor fi selectați la întâmplare, în anumite momente și în anumite magazine ale grupului care vor fi anunțate din timp. De asemenea, fiecare câștigător va fi instruit de un angajat al companiei McDonald’s care îi va arăta acestuia felul în care trebuie să interpreteze “o exprimare întâmplătoare a iubirii”.
Grupul american va lansa campania “Pay with Lovin'” (“Plătiți cu iubire”) printr-o reclamă ce va fi difuzată duminică seară la gala Super Bowl.
Reclama, care a fost deja difuzată vineri pe site-ul YouTube, prezintă mai mulți casieri din magazinele McDonald’s luându-i prin surprindere pe diverși clienți, în momentul în care, în loc să anunțe suma pe care acele persoane trebuiau să o achite, le-au cerut să efectueze un număr de dans, să își îmbrățișeze însoțitorii sau să telefoneze mamelor lor pentru a le spune că le iubesc.
Terri Hickey, purtătoare de cuvânt a companiei McDonald’s, spune că grupul american se așteaptă ca aproximativ 1 milion de clienți să beneficieze de această ofertă insolită. Fiecare restaurant din grup va atribui 100 de astfel de oferte, iar 55 dintre acestea vor fi atribuite în primele două zile ale campaniei.
Oferta promoțională are loc într-o perioadă destul de agitată pentru McDonald’s, al cărui director executiv a părăsit brusc grupul în această săptămână, din cauza vânzărilor slabe ale companiei.
Reclamele difuzate în timpul galei Super Bowl, care costă 4,5 milioane de dolari pentru 30 de secunde, pot reprezenta instrumente extrem de puternice pentru a impulsiona vânzările. Un studiu dat publicității în luna ianuarie, realizat de mai mulți cercetători de la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii și de la Universitatea Humboldt din Berlin, a evidențiat faptul că rata de rentabilitate a investiției făcute de companiile de publicitate poate ajunge în această perioadă până la 258 %.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026