Orice investitor, de mic sau mare calibru, se intreaba in fiecare zi de la inceputul crizei daca piata a atins limita de jos, daca poate merge acum sa cumpere la cel mai mai bun pret si cand va incepe revenirea pietei.
Redacţia BM · 16 decembrie 2008 · 5 min de citit
Florin Andronescu – "Nu trebuie obligatoriu sa astepti timpul perfect pentru o tranzactie, ci poti sa-l si provoci. Important este sa recunosti momentul ideal"Octavian Radu – "Cred ca acum cele mai bune plasamente sunt cele diversificate cu ROI (return of investment) cat mai scurt. Eu am facut asa in perioada dinainte de criza – am investit in incarcarea electronica si am vandut imediat ce afacerea a devenit interesanta, inainte de criza"Victor Capitanu – "Investitiile in start-up-uri ofera perspective foar¬te bune pentru urmatorii 3-5 ani, cand afacerile vor incepe sa se maturizeze. La momentul acela, si piata va fi, probabil, pe trend ascendent, astfel incat investitiile de acum, la preturi scazute, vor ajunge la turatie maxima la timpul oportun"Alex Costin – "Daca ar fi sa investesc acum, as investi tot pe bursa. E curat, elegant si iti ia putin timp, spre deosebire de investitiile imobiliare. Cred ca azi redevin interesante si acestea, insa dupa aceasta criza cred ca va mai dura ceva pana (si daca) o sa mai avem un boom imobiliar"Adrian Stanciu – "Cumparati cand aveti oportunitati de cumparare si sa vindeti cand aveti oportunitati de vanzare. Nu asteptati timing-ul perfect, pentru ca riscati enorm"Razvan Pasol – "Daca privim spre bursa, investitorii care au vandut la timp au evitat pierderi foarte mari. Mai departe, investitorii care vor cumpara la timp (atunci cand acest timp va sosi) vor inregistra castiguri foarte mari"
Opt economisti americani s-au reunit saptamana trecuta si au raspuns pentru revista americana Fortune la intrebari legate de oportunitatile pe care le aduce criza. Una dintre concluzii a fost ca abtinerea de la investitii in aceasta perioada este o greseala. A doua a fost ca lichiditatile nu trebuie risipite si ca pastrarea lor va fi in sine o provocare destul de mare. A treia – ca 2009 va fi un an groaznic pentru economie. Iar a patra spune ca banii ar trebui cumva folositi si ca este ideal sa fie folositi cand preturile vor atinge cel mai de jos nivel, dar ca nimeni habar nu are cand va fi atins acel nivel. Sau care este acel nivel.
Indiferent de zona geografica in care am discuta despre investitii, intrebarea despre care este momentul bun pentru investitii macina pe toata lumea. Mai ales daca tinem cont de faptul ca efectele ultimelor luni au
impartit economia in zone profitabile pentru investitii si zone cu risc crescut sau foarte crescut. Tot ultimele luni si deciziile luate, in pripa sau dupa multe nopti de nesomn, au impartit investitorii intre faliti, investitori cu ceva lichiditati si investitori cu multe lichiditati. Pentru primii, intoarcerea in afaceri a trecut la capitolul loterie. Ceilalti se uita la criza ca la un moment bun pentru a-si inmulti banii si se intreaba in fiecare zi unde este limita de jos a preturilor, fie ca e vorba de terenuri, de bursa, de achizitii ale unor companii sau de oportunitatea pornirii de noi afaceri.
Dinu Patriciu, omul de afaceri privit acum ca unul dintre putinii norocosi cu multi bani gheata din Romania (Patriciu a vandut in vara lui 2007 trei sferturi din actiunile Rompetrol intr-o tranzactie de 1,6 miliarde de dolari), considera ca o perioada ca aceasta trebuie folosita pentru investitii dupa principiul “paine si circ”.
“Oamenii trebuie sa manance si sa se distreze – de aceea eu investesc mult in domeniul media, dar ma uit si catre zona de finantari”, spune omul de afaceri, care stie ca este un norocos pentru ca l-a prins criza cu lichiditati si astfel cu si mai mult curaj in abordarea problemelor legate de momentul potrivit pentru o investitie sau alta. “Piata este blocata acum, deoarece toata lumea asteapta ca preturile sa ajunga la «fundul oceanului», dar sa nu uitam ca nimeni nu poate sa calculeze azi valoarea unei intreprinderi, deoarece multiplii din anii trecuti nu vor mai fi atinsi niciodata.”
Strategia “fundul oceanului” este privita cu usoara suspiciune de o parte dintre oamenii de afaceri din Romania, desi conceptul este cumva in mintea tuturor. Adrian Stanciu, omul de afaceri care a fondat si apoi a vandut o serie de companii precum Arexim, Ascendis sau Gemini Capital, considera ca anticiparea momentului optim este o loterie: “Timing-ul este important, dar trebuie sa tinem cont de faptul ca in economie anticiparea e prin definitie imposibila”. Stanciu spune ca modelul economic nu e previzibil pentru ca e reflexiv: el reflecta asteptarile si miscarile participantilor: “Daca ma astept ca preturile sa scada, nu cumpar, ca sa prind un pret mai bun; ca atare nimeni nu cumpara si preturile scad. Nimeni nu stie cand e momentul sa incepi sa cumperi. Iar cand incepi, toata lumea care a stat pe margine, asteptand sa creasca pretul, vede pretul crescand si-si zice: acum e momentul, si se apuca sa cumpere. Si pretul creste exploziv”.
Pentru moment insa, nimeni nu este dispus sa riste. De fapt, oamenii de afaceri se uita acum doar la afaceri care nu prezinta riscuri din punctul lor de vedere. Tensiunea acestei perioade a creat modificari in comportamentul lor.
Spre exemplu, unul dintre cei mai cunoscuti oameni de afaceri care a inceput sa investeasca anii trecuti dupa modelul business angel a decis acum ca investitiile in ideile altora sunt riscante. Asa se face ca Marius Ghenea nu vrea sa mai auda de start-up. Cel putin nu acum. Deocamdata se uita cu interes catre achizitii la preturi cat mai bune. Se mai uita la consolidarea afacerilor proprii si la cum poate profita de momentul actual pentru a lua din cota de piata a celor care o duc mai prost.
Marius Ghenea incearca intr-un fel sa urmeze indemnul lui Warren Buffett, care tot spune, inca de la inceputul crizei economice, sa fim precauti cand altii sunt lacomi si lacomi cand ceilalti sunt precauti. “Un timing perfect nu poate fi analizat decat in retrospectiva, atunci cand e prea tarziu sa mai schimbi ceva”, spune omul de afaceri, caruia momentul i se pare bun pentru astfel de investitii. Ghenea este acum actionar in noua afaceri, cele mai multe dintre ele in domeniul online. Ultimul anunt despre o noua investitie l-a facut pe 10 decembrie, cand a inaugurat in Romania brandul german de cafenele Testa Rossa.