Ileana Ilie Ungureanu, comunicator & psihoterapeut integrativ: BM, primul meu mare vis devenit realitate

Era final de octombrie 2006 când am pus prima dată piciorul în redacția BUSINESS Magazin. Aveam deja vreo cinci ani de experiență în media locală din Sibiu – radio și presă scrisă -, dar mutarea în București, adică în presa centrală, a fost ca un duș rece. De fapt, ce spun eu rece? Înghețat! Practic, vreo jumătate de an am mers zilnic la redacție cu inima cât un purice. Nu că mi-ar fi lipsit entuziasmul sau dorința de a reuși, dar, ca să fiu sinceră, îmi era frică! Frică de ideea că poate nu sunt suficient de bună. În mod surprinzător, sau poate nu, chiar această frică m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi: comunicator și psiholog. Dacă în jurnalism mă „chinuiam” (la propriu – în primul an) să „traduc” în limbaj simplu lumea afacerilor – cine ce a mai cumpărat, cât de mult a crescut retailul în România sau de ce nu merge o strategie de business -, acum încerc să aduc claritate și pe un alt palier: emoțiile și relațiile.

În 2006, când eram redactor-șef adjunct la Rondul de Sibiu, coordonam o echipă de redactori, editam articole și participam la ședințe de strategie cu proprietarii ziarului. Practic, la 24 de ani, ajunsesem într-o poziție care suna bine pe hârtie, dar care, în realitate, mă făcea să simt că umblu zilnic cu un impostor la braț. Oricât de multe lucruri făceam bine, îmi șopteam constant: „Nu ești suficient de bună, mai ai mult de învățat!”. Și oricât de bine ar fi mers lucrurile acolo, îmi doream mai mult.

Mă visam la București, acolo unde „se dă ora exactă” în presă, aspiram la ceva mai mare. Descoperisem The Economist, Financial Times, Ziarul Financiar, BUSINESS Magazin și Capital, și pentru mine, publicațiile de business erau visul suprem. Deși nu aveam cine știe ce cunoștințe în zona financiară – doar scriam într-un cotidian și mă împrietenisem mai mult cu învățământul și sănătatea – reușeam să înțeleg informațiile. În mintea mea, Ziarul Financiar era echivalentul românesc al lui Financial Times, iar BUSINESS Magazin al lui The Economist, iar autorii articolelor pe care le citeam în paginile revistei mi se păreau niște genii. Știți momentul acela când citești ceva ce-ți place mult și te trezești visând cu ochii deschiși: „Wow, dacă aș ajunge și eu acolo și aș reuși să scriu așa, m-aș considera un jurnalist adevărat”? Ei bine, fix la asta mă gândeam eu de fiecare dată când răsfoiam BM.

Și, într-o zi, deschid site-ul Ziarului Financiar și văd un anunț: căutau redactori pentru o nouă revistă de business – Target. Se menționa că abordarea subiectelor era mai narativă, cu accent pe oamenii din spatele afacerilor, ceva ce credeam că aș putea face și eu. Mi-am luat inima-n dinți și am aplicat. Am trecut de selecție, iar la scurt timp am primit un telefon de la Cristian Hostiuc (Fini), care m-a chemat la București pentru interviu.

Mi-e greu să pun în cuvinte ce-am simțit, dar când am pășit prima dată în sediul din spatele magazinului Cocor, la etajul 1, unde se aflau redacțiile ZF, BUSINESS Magazin și Target, m-a cuprins o amețeală în care frica și îndoiala se amestecau ca într-un vârtej. Toată lumea era ocupată, scria de zor, concentrată pe treabă – păreau că nici n-au timp să respire, darămite să mă bage pe mine în seamă. Tot ce mai rețin clar e că, la un moment dat, Fini a decis: „Tu te potrivești la Business Magazin”. Nu știu ce expresie am avut pe față atunci, dar în capul meu era haos total: „Cum să scriu eu la Business Magazin? Oare nu și-au dat seama că nu sunt suficient de bună?”.

Între noi fie vorba, aveam dreptate, chiar nu eram suficient de bună, cel puțin nu la început. Primele luni au fost un adevărat chin. Ședințele de redacție erau, sincer, o enigmă totală pentru mine. Cifre de afaceri, profit, EBITDA – era ca și cum se vorbea în altă limbă. Mă simțeam singura care nu înțelege absolut nimic, iar asta nu făcea decât să-mi alimenteze nesiguranțele. Stăteam zilnic până târziu în redacție, încercând să deslușesc ce însemnau acei termeni și cum să îi folosesc corect în articole, cum să interpretez informații pe care le primeam de la surse și dedesubturi din companiile despre care scriam. Nu de puține ori ajungeam seara acasă și plângeam de frustrare. Dar, paradoxal, ideea de a renunța nu mi-a trecut niciodată prin minte.

Și de aici începe partea magică a poveștii. Deși mă simțeam complet depășită, colegii din redacție au fost extraordinari. Mai ales Anca Bărbulescu, Ioana Mihai, Crenguța Nicolae și Dorin Oancea, care au avut o răbdare de fier cu mine. Nu doar că m-au încurajat, dar mi-au dat și feedback concret, care m-a ajutat enorm.Anca, de exemplu, se uita peste articolele mele înainte să i le trimit Ioanei, care era responsabilă cu inițierea mea în retail, domeniul care-mi fusese alocat. Reformula pe ici pe colo, prin punctele esențiale, și îmi explica direct pe draft ce trebuie schimbat. Apoi, Ioana prelua și îmi trimitea observații detaliate cu track changes, arătându-mi pas cu pas cum să îmi îmbunătățesc stilul. După Ioana, articolul ajungea la Crenguța, care scotea varianta finală, tot cu track changes, ca să pot învăța din fiecare modificare. Încet-încet, am început să prind stilul și să înțeleg exact ce se aștepta de la mine. Devenisem obsedată de ideea de a nu mai repeta aceleași greșeli și, deși progresul mie îmi părea lent, fiecare articol terminat care primea BT (bun de tipar) era o mică victorie.

Un an și jumătate mai târziu, în 2008, am câștigat premiul „Tânărul Jurnalist al Anului 2007” la secțiunea Mediu și Ecologie, în cadrul unui concurs organizat de Freedom House. Pentru mine, acesta a fost momentul în care am simțit că, în sfârșit, fac parte din echipa Business Magazin. A fost ca o validare, o confirmare că tot efortul, nesiguranța și orele de muncă nu au fost în zadar.

Acum, uitându-mă înapoi, îmi dau seama că experiența BUSINESS Magazin a fost, fără îndoială, cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. Mi-a întors viața complet pe dos – un adevărat 180 – și a pus bazele solide pentru omul și profesionistul care sunt astăzi. Oricât de confortabilă ar fi fost viața mea în Sibiu, simțeam că nu sunt acolo unde trebuie. Bucureștiul, cu toată nebunia lui, a fost exact ceea ce aveam nevoie pentru a mă dezvolta profesional și personal. Și, culmea, acea frică inițială de eșec a fost motorul care m-a împins să devin mai bună. Am învățat că cele mai mari frici sunt de fapt oportunități. Frica, deși adesea paralizantă la prima vedere, ne poate provoca să ne depășim propriile limite și să găsim resurse interioare pe care nici nu știam că le avem. Pe mine, teama de a nu fi suficient de bună m-a motivat să muncesc de trei ori mai mult, să mă autodepășesc și, în final, să realizez că am fost mereu suficientă.

Atunci când recunoaștem frica și ne dăm voie să o simțim, dar totuși continuăm să mergem înainte, poate chiar intrând în ea cu un curaj inconștient, experimentăm o adevărată autotransformare. Pentru că atunci când suntem puși la încercare, descoperim în noi o forță extraordinară. Iar această forță nu provine doar din noi înșine, ci și din suportul celor din jurul nostru. Am fost extrem de norocoasă să am în jurul meu oameni care nu doar că mi-au subliniat calitățile, ci mi-au oferit și sprijin concret atunci când aveam cea mai mare nevoie. Niciodată nu m-am simțit judecată sau pusă la colț pentru greșelile mele. Dimpotrivă, fiecare corectură, fiecare observație și fiecare lecție au fost pași înainte, nu mustrări. La BUSINESS Magazin am învățat nu doar să fiu un jurnalist mai bun, ci și o persoană mai deschisă, mai receptivă la feedback și mai atentă la detalii. Mi-am dat seama că greșelile fac parte din proces și că, de fapt, fiecare eroare este o oportunitate de învățare.

Au trecut 18 ani de la acele începuturi – practic, sărbătoresc și eu „majoratul” în presa de business chiar când BM aniversează 20 de ani de la prima ediție! Coincidență? Sau poate Universul mi-a făcut cadou ocazia perfectă de a-mi exprima recunoștința pentru echipa extraordinară care mi-a fost alături. Și aici îi includ și pe părinții mei, care m-au susținu dintotdeauna continuu, indiferent de ce decizii am luat, și mi-au predat, așa cum au știut ei mai bine, lecția de a învăța de la alții (mai buni), nu de a mă compara cu ei. Poate de aceea îmi place să fiu înconjurată de oameni mai deștepți decât mine – să învăț de la ei și să mă străduiesc să țin pasul.

Tot ce am trăit mi-a arătat foarte clar că drumul spre orice vis nu e niciodată drept sau lipsit de obstacole. Dar dacă ai curajul să-ți înfrunți temerile, să perseverezi și să înveți din greșeli, vei ajunge acolo unde ți-ai propus. Da, e dificil și poate copleșitor uneori, dar de cele mai multe ori, frica îți arată că ești pe cale să faci un salt important. În loc să o eviți, privește-o ca pe o invitație la evoluție.

Celor aflați acum la început de drum, le-aș spune doar atât: nu vă subestimați! Chiar și când simțiți că nu sunteți suficient de buni, amintiți-vă că fiecare pas înainte este o dovadă a potențialului vostru. Fiecare provocare este o rampă de lansare către ceea ce urmează să deveniți. Și, deși nu va fi întotdeauna ușor, merită efortul. Dacă eu, o fată simplă de la țară, din satul Valea Vânturilor, comuna Braloștița, am ajuns astăzi în paginile visului meu de profesionist, înseamnă că oricine poate. E nevoie de un vis și de acțiuni constante. Și să nu renunți, mai ales atunci când îți vine să lași totul baltă. Fix atunci e momentul să te ții tare.

La mulți ani,
Business Magazin!
Îți mulțumesc că ai fost fundația pe care am construit ce sunt astăzi ca profesionist și pentru că mi-ai oferit și o prietenă pe viață.

A făcut parte din echipa BM în perioada 2006-2009