IFC și APS Holding vor prelua credite neperformante de la băncile din regiune, inclusiv în România
International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Banca Mondială (BM), va furniza finanțare de până la 20 milioane euro companiei cehe APS Holding pentru preluarea de active neperformante din regiune, fiind vizate și până la 30.000 de credite problematice în România.
Acordul vizează achiziția, în parteneriat de către IFC și APS, a unor portofolii de active neperformante, inclusiv credite retail și ipotecare, împrumuturi către companii mai mici sau mai mari, se arată într-un comunicat publicat marți de IFC.
“Numai în România, parteneriatul ar putea rezolva până la 30.000 de credite problematice, ar înlătura aceste active din bilanțurile băncilor și ar elibera capital pentru creditare”, se spune în comunicat.
APS Holding este o companie de management al datoriilor și gestionarea investițiilor neperformante cu sediul în Cehia și cu operațiuni în Cehia, România, Slovacia, Polonia și Serbia.
Acordul cu IFC vizează credite din România, Bulgaria, Muntenegru, Serbia și, posibil, alte state din estul și sudul Europei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026