HTC revine pe piața tabletelor printr-un parteneriat cu Google
HTC va reveni pe piața tabletelor printr-un parteneriat cu Google pentru viitoarea tabletă Nexus cu ecran de 9 inci, au declarat surse apropiate situației potrivit cărora Google a preferat această companie în detrimentul unor fabricanți mai experimentați, ca Samsung.
După vânzările dezamăgitoare aduse de tableta Flyer în 2011, reprezentanții HTC anunțaseră că nu vor mai produce tablete până nu vor avea un motiv suficient de bun pentru a încerca din nou. Sursele au precizat că ingineri ai HTC au călătorit în ultimele luni la sediul Googleplex din Mountain View pentru a lucra la acest proiect.
Reprezentanții Google și HTC au refuzat să comenteze informațiile. Parteneriatul Google cu HTC ar putea părea neobișnuit, având în vedere că HTC nu are o experiență notabilă în domeniul tabletelor, producția companiei fiind concentrată aproape în exclusivitate pe smartphone-uri. Decizia Google reflectă însă politica grupului de a construi o bază largă de parteneri, pe care să îi schimbe de la un produs la altul, pentru a evita ca unul dintre producători să câștige o poziție de monopol, a spus o persoană apropiată situației.
Acesta este motivul pentru care Google a atras HTC ca partener la producția tabletei Nexus. Smartphone-urile One ale HTC au fost bine primite pe piață, fiind considerate de către unii analiști drept cele mai bune smartphone-uri cu sistem Android.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026