Hotelurile din București au ȋnregistrat cea mai mare creștere a numărului de ȋnnoptari din ECE, de peste 10% pe an
Piața hotelieră din Europa Centrală și de Est (ECE) ȋnregistrează o evoluție pozitivă, toți indicatorii de performanță având valori mai mari față de anul precedent. Bucureștiul se remarcă printr-o creștere medie a numărului de ȋnnoptari, de 10,1% pe an ȋn intervalul 2013 – 2017, cea mai mare din regiune, potrivit raportului CEE Hospitality Snapshot 2018, realizat de compania de consultanță imobil…
Astfel, ca dinamică, Bucureștiul depășește principalele capitale din ECE, și anume Viena, Praga, Budapesta, Varsovia, Bratislava și Sofia, creând bazele unei dezvoltări sustenabile a capacității de cazare. Totuși, cu un număr de 3,2 milioane de ȋnnoptari ȋn 2017, Bucureștiul se află ȋncă la o distanță considerabilă de Praga (18 milioane de ȋnnoptări), Viena (15 milioane), Budapesta (10 milioane) și Varșovia (6 milioane), depășind doar Bratislava (2,7 milioane) și Sofia (2 milioane).
Tarifele medii ale hotelurilor din București au fost pe parcursul anului 2017 de 78,1 euro/ noapte, fiind mai mari decât în Sofia (76,1 euro/ noapte), Varșovia (75,4 euro/ noapte) și Bratislava (63,6 euro/ noapte), dar sub nivelul celor din Viena (96,9 euro/ noapte), Praga (87,5 euro/ noapte) și Budapesta (84,3 euro/ noapte), potrivit datelor firmei de cercetare STR Global, specializată ȋn industria hotelieră, citate de Cushman & Wakefield.
Ajustând tariful mediu cu gradul de ocupare (calculat de STR la 73,6% pentru București ȋn 2017), reiese că hotelierii din București au ȋncasat anul trecut, ȋn medie, câte 57,5 euro/ noapte pentru fiecare cameră disponibilă, ȋn creștere cu 6,4% față de anul precedent, indicator (RevPAR) care a continuat să crească și ȋn prima jumătate a acestui an, cu 4,7%, la 60,2 euro/ noapte.
Rezultatele pozitive ȋnregistrate de hotelurile din regiune au atras ȋn ultimii ani atât atenția dezvoltatorilor, cât și a investitorilor aflați ȋn căutare de randamente mai mari comparativ cu piețele vestice. În timp ce ȋn centrul unor orașe precum Praga, Budapesta sau Viena sunt ȋn prezent mai dificil de găsit terenuri sau clădiri care pot fi reconvertite ȋn hoteluri, ȋn orașe precum Varșovia, București sau Sofia capacitatea de cazare va continua să crească ȋn următorii ani, cu un ritm mediu anual cuprins ȋntre 3,9% (ȋn București) și 8,5% ȋn Varșovia.
În București, pentru următorii ani sunt programate spre deschidere mai multe hoteluri ce vor fi afiliate unor lanțuri internaționale, amintind aici Courtyard by Marriott, Ibis Styles, Hotel Indigo, Corinthia, Moxy by Marriott sau Autograph Collection.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026