Horia Moculescu este internat la Spitalul Floreasca și ar putea fi operat
Compozitorul Horia Moculescu a fost internat în Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, în urma unor dureri abdominale puternice, medicii stabilind că este vorba despre colică biliară și urmând să decidă dacă va fi operat, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, apropiați ai familiei.
Potrivit surselor citate, Horia Moculescu a fost internat duminică dimineața în Spitalul Floreasca, fiind supus mai multor investigații medicale pentru a se stabili cauza durerilor abdominale.
Diagnosticul pus în urma investigațiilor este de colică biliară, iar medicii vor decide dacă este necesar ca Horia Moculescu să fie operat, au precizat sursele citate.
Horia Moculescu, născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu-Vâlcea, este pianist, interpret vocal, compozitor, mediator și creator de programe TV. A învațat autodidact acordeonul la vârsta de șase ani, apoi a urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieți (astăzi Colegiul Național Mihai Viteazul din Turda), unde s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică ușoară la pian și la acordeon.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026