Hidroelectrica a semnat un contract de 9 mil.lei pentru instalarea unor sisteme fotovoltaice pe acoperișurile celor 20 de centrale hidroelectrice deținute pe râul Olt, primul proiect de acest tip al producătorului român de energie
Hidroelectrica a semnat un contract de 9,04 milioane lei pentru instalarea unor sisteme fotovoltaice pe acoperișurile celor 20 de centrale hidroelectrice deținute de companie pe râul Olt, primul proiect de acest tip al producătorului român de energie. Proiectul face parte…
Hidroelectrica a semnat un contract de 9,04 milioane lei pentru instalarea unor sisteme fotovoltaice pe acoperișurile celor 20 de centrale hidroelectrice deținute de companie pe râul Olt, primul proiect de acest tip al producătorului român de energie.
Proiectul face parte din strategia companiei de diversificare a surselor de energie regenerabilă și de utilizare eficientă a infrastructurii existente.
Contractul a fost atribuit în urma unei proceduri competitive, în cadrul căreia au fost depuse patru oferte, câștigătorul desemnat fiind Servelect SRL cu subcontractantul Electroplus SRL. Valoarea contractată este de 9.047.382,16 lei fără TVA, cu termen de realizare de 24 de luni (4 luni pentru proiectare și 20 luni pentru execuție).
Lucrările vor include lucrări de proiectare, fabricare, livrare, montaj și punerea în funcțiune a sistemelor. Proiectul vizează utilizarea potențialului fotovoltaic al regiunii prin construirea de sisteme de producere energie electrică din surse regenerabile (SPER), reducerea emisiilor de CO2, corelat cu reducerea consumului propriu tehnologic (CPT) cu efect în optimizarea costului de producție și eficientizarea modului de exploatare și de valorificare a energiei electrice produse.
Sistemul fotovoltaic constă în panouri fotovoltaice de 620 W, invertoare tip 100 kW și optimizoare de energie, cu o putere instalata în panouri de: 2,955.58 kW, iar energia produsă va fi de: 3,710.87 MWH/an.
Hidroelectrica SA deține si operează CEE Crucea Nord cu o capacitate instalată de 108MW, centrala electrică fiind în operare încă din anul 2014.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și operează 188 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,4 GW și un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
Servelect SRL este o companie de inginerie și servicii energetice, fondată în anul 2005, cu sediul în Cluj-Napoca.
ELECTROPLUS este o societate privată, cu experiență de peste 20 de ani în domeniul instalațiilor electrice. Societatea a fost înființată în anul 2001, cu sediul în Cluj-Napoca.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026